Argo Capital Property investeşte 33 de milioane de euro în extinderea ERA Park Iaşi

20 10. 2016
era_iasi_30185300

Centrul comercial ERA Park din Iași va fi extins cu o suprafață închiriabilă de 30.000 de mp, iar valoarea totală a investiției este estimată la 33 de milioane de euro, a anunţat compania într-un comunicat de presă. Cei de la Argo au vândut în prima jumătate din acest an Sibiu Shopping City cu 100 de milioane de euro către fondul de investiţii NEPI. 

Compania DTZ Echinox a fost desemnată să se ocupe de procesul de repoziționare și de extindere a ERA Park. 

Suprafaţa comercială care urmează a fi construită va fi închiriată unor noi retaileri de pe segmentul de fashion, dar va fi extinsă şi zona de restaurante. 

„Extinderea va completa actualul mix de chiriași cu o serie de noi retaileri de fashion consacrați. Creșterea traficului, dar și modificarea profilului clienților ne determină, de asemenea, să integram în proiect un cinematograf multiplex cu nouă săli și să extindem zona de food court, care a devenit din ce în ce mai importantă pentru clienții noștri” , spune Dennis Selinas, CEO Argo Capital Management Property.

După finalizarea lucrărilor de extindere, Era Park va avea o suprafață închiriabilă de aproape 80.000 de mp, iar mixul de chiriași va cuprinde 90 de magazine. Discuțiile cu o parte dintre viitorii chiriași au fost deja demarate, astfel că o parte dintre contractele de închiriere vor fi semnate în scurt timp.

Argo Real Estate Opportunities Fund deţine trei parcuri de retail Shopping City Suceava (47.000 de mp), Era Shopping Park Oradea (64.000 de mp) şi, respectiv, Era Shopping Park Iaşi (60.000 de mp), cu o suprafaţă totală închiriabilă de peste 190.000 mp.