Aristotel Jude, noul director general Romgaz: „Obiectivul meu este să asigur continuitate în dezvoltarea companiei”

Aristotel Marius Jude a fost numit de către Consiliul de Administrație al Societății Naționale de Gaze Naturale ROMGAZ SA în funcția de Director General, cu un mandat provizoriu de 2 luni, ca urmare a demisiei din funcție a lui Daniel Corneliu Pena, fost director general adjunct cu mandate și cu atribuții de director general, începand cu data de 15 februarie, arată un comunicat al companiei.
Economica.net - lun, 15 feb. 2021, 15:13
Aristotel Jude, noul director general Romgaz: „Obiectivul meu este să asigur continuitate în dezvoltarea companiei”

“Fostul director adjunct, Daniel Corneliu Pena, și-a exprimat dorința de a demisiona din toate funcțiile deținute în cadrul S.N.G.N. ROMGAZ S.A., iar ca urmare, administratorii companiei au supus la vot și aprobat numirea domnului Aristotel Marius Jude în funcția de Director General cu un mandat de 2 luni, domnia sa renunțând la funcția de Președinte al Consiliului de Administrație”, arată compania.

Aristotel Jude, director general al S.N.G.N. ROMGAZ S.A., a declarant în comunicat: “Am acceptat această provocare din dorința de a asigura continuitatea în exercitarea managementului executiv al companiei şi pentru gestionarea eficientă a proiectelor imediate şi prioritare ale S.N.G.N. ROMGAZ S.A. Nutresc speranta că împreună cu o echipă unită, profesionistă voi reusi o gestionare eficientă a activităţii companiei în acest scurt mandat.”

Aristotel Jude a fost Secretar de Stat în cadrul Ministerului Energiei, responsabil de coordonarea activității ministerului în domeniul țițeiului și gazelor naturale. Are un Master of Business Administration (MBA), acordat de Conservatoire National Des Arts Et Metiers, Paris, Franța și competențe dovedite de-a lungul carierei profesionale în managementul întreprinderii, administrare societăți, consultanță în domeniul juridic. De-a lungul timpului a ocupat mai multe funcții de conducere în cadrul S.N.G.N. ROMGAZ S.A.: manager proiect, director de department, director de direcție, administrator.

O demisie cu cântec

Am scris despre demisia lui Pena, citând surse din piață, încă de vineri seară, adică imediat după ce a fost depusă.

Ar fi fost fost trei puncte pe ordinea zi a ședinței Consilului de Administrație de vineri: prelungirea cu o lună a mandatului lui Pena în calitate de director general interimar, prelungirea cu patru luni a mandatului directorului general adjunct și trecerea unor atribuții ale directorului general către Consiliul de Administrație. Acest ultim punct ar fi stârnit enervarea lui Daniel Pena, care ar fi demisionat pe loc. Daniel Pena, director general adjunct al Romgaz, a fost numit director general interimar al companiei pentru o lună, după demiterea intempestivă din funcție, în ianuarie, a lui Adrian Volintiru. Acesta a spus atunci că nu are explicații pentru demiterea sa. Daniel Pena a fost numit director general adjunct al Romgaz în septembrie 2020, fiind anterior consilier al ministrului Energiei, Virgil Popescu.

Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii doar în limita a 500 de caractere, cu două link-uri active către sursă, din care unul în lead. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele lor sunt pregătite pentru a face față schimbărilor climatice – sondaj IRES
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele ...
Impactul fenomenelor meteo extreme îi face pe români să conștientizeze din ce în ce mai mult riscurile la care sunt expuși și să fie......
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de retail media
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de ...
Retailerul francez Auchan a investit până acum aproximativ 3 milioane de euro în Auchan Retail Media, prima regie de retail ...
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul nod turbion din România
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul ...
Grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu, a depășit stadiul fizic de 55% la lucrările pentru lotul 3 al Autostrăzii ...
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
Ministrul interimar al investiţiilor şi proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat vineri că "1,4 miliarde de ...