Armă secretă folosită de Rusia în Ucraina: O nouă eră de insecuritate nucleară

Rusia folosește în Ucraina o armă dezvoltată în secret. Este vorba despre o rachetă cu capabilități nucleare a cărei producție a determinat Statele Unite să părăsească unul dintre tratatele privind armele nucleare.
Economica.net - vin, 31 oct. 2025, 10:58
Armă secretă folosită de Rusia în Ucraina: O nouă eră de insecuritate nucleară

Rusia a atacat în ultimele luni Ucraina cu o rachetă de croazieră a cărei dezvoltare secretă îl determinase pe Donald Trump să renunţe în timpul primului său mandat ca preşedinte al SUA la pactul de control al armelor nucleare pe care Washingtonul îl avea cu Moscova, susţine ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sîbiha, citat de Reuters, conform Digi 24. 

„Dacă se dovedește că Rusia folosește în Ucraina rachete cu rază de acțiune INF, care ar putea fi ușor nucleare, atunci aceasta este o problemă pentru securitatea europeană, nu doar pentru Ucraina”, a declarat John Foreman, fost atașat militar britanic la Moscova și Kiev.

O sursă militară ucraineană de rang înalt a declarat că Rusia a lansat racheta de 23 de ori din august, precizând că alte două lansări au fost înregistrate în 2022. O rachetă lansată pe 5 octombrie a parcurs aproximativ 1.200 de kilometri înainte de a-și atinge ținta, potrivit sursei.

Racheta 9M729 a determinat Statele Unite să renunţe la Tratatul privind forţele nucleare cu rază intermediară de acţiune (INF) în 2019. Washingtonul a declarat că racheta încalcă tratatul şi poate zbura mult peste limita de 500 km, deşi Rusia a negat acest lucru.

Racheta, care poate transporta o ogivă nucleară sau convenţională, are o rază de acţiune de 2.500 km, potrivit site-ului Missile Threat, administrat de Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale din Washington.

O sursă militară a confirmat pentru Reuters că o rachetă 9M729 lansată de Rusia pe 5 octombrie a zburat peste 1.200 km până la impactul său în Ucraina.

„Utilizarea de către Rusia în ultimele luni a rachetei 9M729, interzisă de INF, împotriva Ucrainei demonstrează lipsa de respect a preşedintelui Vladimir Putin faţă de Statele Unite şi faţă de eforturile diplomatice ale preşedintelui Trump de a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, a declartat Sîbiha într-un comentariu scris pentru Reuters.

El a declarat că Ucraina a susţinut propunerile de pace ale lui Trump şi că Rusia ar trebui să fie supusă unei presiuni maxime pentru a o determina să facă pace. Sîbiha consideră că sporirea puterii de foc pe distanţe lungi a Ucrainei ar contribui la convingerea Moscovei să pună capăt războiului din Ucraina.

Ucraina a solicitat Washingtonului să îi furnizeze rachete Tomahawk cu rază lungă de acţiune, care nu erau interzise în temeiul INF, deoarece la momentul respectiv erau lansate numai de pe mare. Rusia afirmă că aceasta ar fi o escaladare periculoasă.

Utilizarea rachetei 9M729 extinde arsenalul Rusiei de arme cu rază lungă de acţiune şi se înscrie în modelul Moscovei de a trimite semnale ameninţătoare către Europa, în timp ce Trump caută o soluţie de pace, spun analiştii militari occidentali.

„Cred că Putin încearcă să intensifice presiunea în cadrul negocierilor cu Ucraina”, a declarat William Alberque, cercetător senior la think tank-ul Pacific Forum, adăugând că racheta 9M729 a fost proiectată pentru a lovi ţinte din Europa.

Rusia a testat săptămâna trecută racheta de croazieră Burevestnik cu propulsie nucleară, iar miercuri a anunţat că a testat o torpilă cu propulsie nucleară numită Poseidon.

Casa Albă nu a răspuns la întrebările specifice privind utilizarea de către Rusia a rachetei 9M729. Trump a ordonat însă joi armatei americane să reia testarea armelor nucleare, invocând „programele de testare ale altor ţări”.

După ce SUA s-au retras din tratatul INF, care interzicea rachetele lansate de la sol cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 km, Rusia a declarat un moratoriu asupra desfăşurării rachetelor cu rază medie de acţiune. Dar Occidentul a afirmat că Rusia a desfăşurat deja câteva rachete 9M729.

Pe 4 august, cu puţin timp înainte de a utiliza rachetele în Ucraina, Rusia a declarat că nu va mai limita locurile în care desfăşoară rachete cu raza de acţiune prevăzută de INF care pot transporta focoase nucleare.

Te-ar mai putea interesa și
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Programul guvernamental de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat, în condiţiile în care finanţările europene se vor încheia la sfârşitul lunii august, a......
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi Statele Unite ale Americii (SUA) au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025, ...
Bulgaria reduce producţia centralei nucleare de la Kozlodui
Bulgaria reduce producţia centralei nucleare de la Kozlodui
Bulgaria va reduce cu 120 de megawaţi capacitatea unuia din cele două reactoare funcţionale ale centralei nucleare de ...
Acțiunile care au avut cele mai mari creșteri joi la BVB
Acțiunile care au avut cele mai mari creșteri joi la BVB
Bursa de Valori Bucureşti a închis mixt şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 129,65 milioane ...