Armata recunoaște că nu are cu ce doborî dronele, dar o firmă din Cluj a creat „bomba”: Interceptorul românesc cu AI care schimbă regulile războiului

30 05. 2026
INTERJET Aerial View

Noul sistem este construit în jurul unui motor cu turbină și este proiectat să atingă viteze de 450–500 km/h, cu o autonomie de aproximativ 45 de minute și o rază operațională estimată la circa 200 km. Compania susține că platforma este destinată interceptării țintelor aeriene rapide, acolo unde dronele convenționale mici sau sistemele FPV devin mai puțin eficiente.

Miza proiectului nu este însă doar viteza. INTERJET integrează Nemesis AI, sistemul propriu de inteligență artificială dezvoltat de companie pentru aplicații de apărare, utilizat pentru pilotaj autonom, analiză de senzori și ghidaj în timp real. Practic, compania mizează pe ideea că avantajul competitiv nu va fi dat exclusiv de platforma aeriană, ci de capacitatea acesteia de a identifica, urmări și intercepta ținte cu intervenție umană limitată.

„Valoarea operațională este dată de logica prin care interceptorul ajunge efectiv la țintă”, afirmă Mihai Filip, CEO al companiei, argumentând că viteza reprezintă doar una dintre componentele necesare unui sistem eficient de interceptare.

OVES Enterprise spune că proiectul se află într-un stadiu avansat și afirmă că a semnat deja precontracte cu beneficiari militari din Orientul Mijlociu și Ucraina. Primele demonstrații sunt programate pentru această vară și vor avea loc în fața unor parteneri internaționali și potențiali clienți.

Compania afirmă că platforma poate fi configurată atât pentru misiuni defensive, ca interceptor aerian, cât și pentru operațiuni ofensive, putând transporta încărcături explozive în funcție de cerințele misiunii. Această flexibilitate reflectă direcția în care evoluează piața sistemelor autonome, unde aceeași platformă poate îndeplini roluri multiple.

În paralel, OVES Enterprise testează tehnologii de imprimare 3D pentru motoare turbojet și dezvoltă deja o versiune mai performantă a platformei, cu motor mai puternic și capacitate de încărcare extinsă.

Fondată la Cluj-Napoca în 2015, compania și-a extins în ultimii ani activitatea dincolo de software, intrând în zona tehnologiilor de apărare, a dronelor autonome și a sistemelor bazate pe inteligență artificială, într-un context în care investițiile globale în astfel de tehnologii continuă să accelereze.

România nu are cu ce se apăra împotriva dronelor

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a spus vineri seara că, în acest moment, armata nu are capabilităţi suficiente pentru a doborî dronele, dar că a demarat programe de înzestrare.

„Mulţi politicieni care s-au perindat pe la conducerea Armatei au spus că avem de toate şi s-au creat nişte aşteptări nerealiste. Nu, nu avem capabilităţi suficiente de luptă împotriva dronelor şi este onest să spunem nu doar că nu avem, dar şi că am pornit un program istoric de înzestrare a Armatei Române tocmai pentru a avea aceste capabilităţi. Aici suntem. Acesta este adevărul”, a afirmat ministrul în conferință de presă.

Ministrul a mai spus că apărarea antiaeriană a fost gândită împotriva obiectelor care zboară la altitudini înalte şi nu la altitudini joase.

O dronă rusească de tip Geran-2 s-a prăbușit, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2:00 dimineața, pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10 al imobilului. Doi oameni au fost răniți