Armata rusă anunță că a „eliberat complet” oțelăria Azovstal din Mariupol

Armata rusă a declarat vineri că a "eliberat complet" combinatul siderurgic Azovstal din oraşul strategic Mariupol, în sud-estul Ucrainei, după capitularea ultimilor soldaţi ucraineni prezenţi acolo, notează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 21 mai 2022, 09:23
Armata rusă anunță că a

„De la 16 mai, 2.439 de nazişti din (regimentul) Azov şi soldaţi ucraineni blocaţi în uzină s-au predat. Astăzi, 20 mai, ultimul grup de 531 de luptători s-a predat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, într-un comunicat postat pe Telegram.

Potrivit acestei surse, preşedintele rus, Vladimir Putin, a fost informat de ministrul apărării, Serghei Şoigu, despre „încheierea operaţiunii şi eliberarea completă a combinatului (Azovstal) şi a oraşului Mariupol”.

Igor Konaşenkov a subliniat că şeful luptătorilor din regimentul Azov la faţa locului s-a predat şi a fost evacuat din uzină într-un „vehicul blindat special” pentru a nu fi atacat de locuitorii ostili.

Sursa foto: Reuters/Alexander Ermochenko

 

Te-ar mai putea interesa și
Firma fondată de Ion Țiriac dă iar lecții de profit. Allianz Țiriac bate un nou record și se apropie de un prag greu de imaginat în România
Firma fondată de Ion Țiriac dă iar lecții de profit. Allianz Țiriac bate un nou record și se apropie de un prag greu ...
Allianz Țiriac, firma de asigurări fondată de miliardarul Ion Țiriac, cel care deține încă peste 40% din companie, are toate șansele să doboare un prag al profitului greu de imaginat în......
Finala UEFA Europa League Bucureşti 2028 – decizie oficială: Capitala României va găzdui finala Europa League pe Arena Naţională peste doi ani
Finala UEFA Europa League Bucureşti 2028 – decizie oficială: Capitala României va găzdui finala Europa League pe ...
Finala Europa League Bucureşti 2028 - Comitetul Executiv al UEFA a decis, marţi, ca finala Europa League să se dispute ...
PREMIERĂ Schimbare majoră în magazinele Auchan. Ce apare pe cărucioarele de cumpărături și cum funcționează noul sistem
PREMIERĂ Schimbare majoră în magazinele Auchan. Ce apare pe cărucioarele de cumpărături și cum funcționează noul sistem
Retailerul francez Auchan testează în magazinul său din Drumul Taberei smart cartul, un cărucior obișnuit care prin ...
Războiul spaţial – China cere SUA să înceteze „pregătirile pentru controlul spaţial”
Războiul spaţial – China cere SUA să înceteze „pregătirile pentru controlul spaţial”
China a cerut marţi Statelor Unite "să înceteze să se pregătească de un război în spaţiu" după ce armata americană ...