Terminatorul de drone la prețul unui pachet de țigări. Armele laser încep să fie folosite în războiul real VIDEO, FOTO

20 09. 2025
laser main

Recent, armata israeliană și compania Rafael au anunțat că sistemul antiaerian laser „Iron Beam” a trecut cu succes toate testele și urmează să fie livrat forțelor armate pentru a fi folosit în luptă. Până la finalul anului, „Iron Beam” urmează să fie integrat în sistemul israelian de apărare antiaeriană pentru a doborî obuze, drone și rachete inamice.

Iron Beam (foto) este un sistem antiaerian terestru cu un laser de mare putere,de 100 kW. El dispune de un sistem avansat de țintire care permite o rază operațională îmbunătățită, o precizie și o eficiență superioare, menținând în același timp avantajul său unic de neutralizare rapidă a amenințărilor folosind tehnologia laser la un cost neglijabil, a transmis compania Rafael.

Sistemul Iron Beam urmează se integreze în sistemul de apărare multistrat al Israelului ca o capacitate complementară sistemelor de apărare aeriană Iron Dome, David’s Sling și Arrow. Sistemul utilizează tehnologia „optică adaptivă”, permițând un fascicul stabil, focalizat și precis.

Fiecare interceptare cu ajutorul noii tehnologii costă mai puțin de 5 dolari, comparativ cu zecile de mii necesare pentru lansarea unei rachete clasice. Există și câteva dezavantaje – sistemul nu funcționează eficient în condiții de ceață sau ploaie, dar, chiar și așa, laserul  ar putea redefini modul în care statele își concep apărarea antiaeriană, în special în fața unor amenințărilor cu sute de drone trimise toate odată.

Prototipuri operaționale ale sistemelor laser tactice cu rază scurtă de acțiune au mai fost desfășurate pe tot parcursul războiului în care este implicat Israelul acum, și au interceptat cu succes zeci de amenințări. “Acum, că performanța rachetei Iron Beam a fost dovedită, anticipăm un salt semnificativ în capacitățile de apărare aeriană prin desfășurarea acestor sisteme de arme laser cu rază lungă de acțiune.Sistemele Iron Beam au fost deja folosite în actualele războaie ale Israelului, dovedindu-și eficiența, interceptând zeci de ținte. După ce vor intra în serviciul activ, antiaeriana laser va deveni și mai bună, estimează armata israeliană.„Operaționalizarea Iron Beam marchează zorii erei în care sistemele laser vor fi folosite pe scară largă”, a spus generalul Yehuda Elmakayes, șeful unității de cercetare-dezvoltare a IDF, care a lucrat cu Rafael și Elbit la sistemul laser.

Arma laser a fost comandată și de un stat NATO din Europa

Scriam recent că o companie din Australia a creat și pus pe piață Apollo, care ar fi este arma laser cu „cea mai ieftină lovitură din lume” și care doboară până la 50 de drone pe minut cu o rază de până la 150 kW. 

Încapsulat într-un container ISO de 20 de picioare (circa 6 metri), sistemul este proiectat pentru mobilitate și relocare rapidă, fiind o creație a companiei australiane de tehnologie Electro Optic Systems (EOS).

Compania a făcut public recent trecută numele sistemului, după acordul semnat în august de EOS cu un membru NATO din Europa pentru primul contract de export din lume al unei arme laser de mare energie din clasa 100 kW — un moment de referință pentru companie și pentru sectorul energiei dirijate.

Scalabil până la 150 kW, Apollo este conceput pentru a contracara sistemele aeriene fără pilot (drone), în special utilizarea tot mai frecventă a dronelor mici pentru misiuni de supraveghere și atac.

„Cea mai ieftină lovitură din lume” pentru a doborî drone

Potrivit EOS, sistemul poate distruge între 20 și 50 de drone pe minut. Viteza mare de orientare — sub 1,5 secunde pentru o schimbare de 60 de grade — permite reîncadrarea rapidă a țintelor, iar alimentarea continuă cu energie oferă un număr nelimitat de lovituri atunci când este conectat la surse externe de electricitate.

Aplasat chiar și izolat, Apollo poate executa peste 200 de „lovituri” cu energia stocată. Compania a subliniat eficiența economică a armelor laser comparativ cu apărările tradiționale bazate pe rachete.

„Atacul cu roiuri de drone este una dintre cele mai periculoase evoluții ale conflictului modern”, a declarat EOS. „Pentru fiecare milion de dolari cheltuit pentru a ataca pe cineva, apărătorii pot cheltui de 50 de ori mai mult pentru a contracara atacul. Dacă sistemele de apărare nu sunt proiectate cu grijă, economia conflictului te poate ruina înainte să te ucidă.”

Armele laser de mare energie, a susținut EOS, oferă o soluție prin angajamente precise și cu cost redus împotriva dronelor. Spre deosebire de rachetele care costă sute de mii de dolari, o lovitură laser este limitată doar de costul energiei electrice. Apollo „poate doborî drone la un cost mai mic decât aproape orice altceva de pe piață, mult mai ieftin decât o rachetă de 200.000 de dolari”, a spus EOS.

De la „dazzler”-e la raze laser de mare energie

EOS a lucrat cu sisteme de energie dirijată timp de peste patru decenii, progresând constant de la tehnologii optice la arme laser operaționale. În octombrie 2023, compania a introdus un „laser dazzler”, un sistem neletal montat pe stația de armament de la distanță Slinger, capabil să “orbească” senzorii dronelor.

Apollo este prezentat ca pasul următor. Scalabil până la 150 kW, Apollo oferă acoperire de 360 de grade, inclusiv lovituri pe verticală. Domeniul său operațional include distrugerea dronelor la distanțe între 50 de metri și 3 kilometri și neutralizarea senzorilor optici până la 15 kilometri.

Încapsulat într-un container ISO de 20 de picioare (circa 6,3 metri), sistemul este proiectat pentru mobilitate și relocare rapidă.

Echipajele pot desfășura Apollo în mai puțin de două ore, ceea ce îl face potrivit pentru apărarea unor obiective fixe și pentru operațiuni expediționare. Sistemul containerizat permite, de asemenea, camuflaj și disimulare în medii contestate.

Apollo poate funcționa ca platformă de apărare independentă sau integrată într-un sistem stratificat, este compatibil cu standardele NATO de comandă și control (C2) și cu sistemele integrate de apărare aeriană (IADS), facilitând adoptarea de către membrii alianței.

Tehnologia laser salvează vieți

Dr. Andreas Schwer, CEO-ul EOS Group, a declarat că Apollo răspunde unei nevoi operaționale urgente, în contextul în care războiul cu drone se extinde la nivel global.

„Armele laser trec de la teorie la necesitate”, a spus Schwer. „Există un interes internațional puternic pentru aceste sisteme și devine din ce în ce mai clar că vor juca un rol central în apărarea anti-dronă. Apollo nu este supus ITAR, este controlat integral de EOS și este gata pentru ca partenerii să îl adopte, să îl localizeze și să îl întrețină ca pe propriul sistem.”

EOS descrie Apollo drept o „tehnologie care salvează vieți”, concepută pentru a oferi armatelor o soluție accesibilă pentru a apăra infrastructura, forțele și populațiile împotriva atacurilor masive cu drone. Prin utilizarea energiei dirijate în locul interceptoarelor costisitoare, Apollo urmărește să inverseze raportul economic nefavorabil al războiului anti-dronă.

Contractul de export NATO, anunțat în august, a reprezentat prima vânzare internațională a unei arme laser din clasa 100 kW, semnalând că armele laser de mare energie intră acum în serviciu operațional.
Deși EOS nu a dezvăluit clientul, vânzarea evidențiază cererea europeană în creștere pentru soluții de apărare antiaeriană de nouă generație, pe fondul preocupărilor legate de amenințările cu drone și rachete din Ucraina și din alte regiuni.