Armenia respinge presiunile Moscovei de a organiza un referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană

Premierul armean Nikol Paşinian a respins luni apelul preşedintelui rus Vladimir Putin la organizarea unui referendum asupra aderării Armeniei la Uniunea Europeană, pe fondul presiunilor Moscovei cu o săptămână înainte de alegerile legislative, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 01 iun. 2026, 17:06
Armenia respinge presiunile Moscovei de a organiza un referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană

Vladimir Putin a cerut Erevanului săptămâna trecută să organizeze un referendum „cât mai curând posibil”, afirmând că este imposibil pentru Armenia să împace o aderare la UE cu menţinerea sa în Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), condusă de Moscova.

Într-o alocuţiune video difuzată pe Facebook, Nikol Paşinian a spus că „ar fi ilogic să se organizeze un referendum” în timp ce alegerea între cele două blocuri „nu va fi inevitabilă, atât timp cât Armenia nu-şi va fi depus oficial candidatura pentru aderarea la UE sau nu va fi gata să obţină statutul de ţară candidată”.

Aceste declaraţii intervin cu o săptămână înainte de alegerile din Armenia, care au o valoare de test pentru prim-ministru, acesta cultivând relaţii deopotrivă cu Rusia şi cu Occidentul.

Moscova şi-a chemat sâmbătă ambasadorul din Armenia pentru „consultări” privind întărirea legăturilor între Erevan şi UE. În ajun, Vladimir Putin declarase că „scenariul ucrainean” începuse când Kievul a încercat să adere la UE.

Potrivit lui Nikol Paşinian, relaţiile armeano-ruse sunt în prezent „într-o etapă de transformare”.

„Suntem pe cale să construim noi relaţii cu Rusia şi sunt convins că noi vom reuşi aceasta, în special pentru că relaţiile noastre cu Rusia sunt deschise şi sincere”, a declarat el.

Kremlinul a indicat luni că Vladimir Putin şi Nikol Paşinian au avut o convorbire telefonică, precizând doar că cei doi lideri au discutat despre summitul UEE care s-a desfăşurat săptămâna trecută în Kazahstan.

În luna mai, Armenia a găzduit un summit european, UE salutând un „salt înainte” în relaţiile sale cu această ţară.

Armenia şi Rusia, care au istorie comună de secole, sunt aliate din punct de vedere tehnic. Dar Erevanul reproşează Moscovei că nu l-a ajutat în războiul cu Azerbaidjanul din 2023 şi solicită sprijin din partea UE şi a SUA.

Armenia şi-a suspendat participarea la un pact regional de securitate cu Rusia.

Anul trecut, Armenia a adoptat o lege prin care îşi declară oficial intenţia de a-şi depune candidatura pentru aderarea la UE, în continuarea unui parteneriat început în 2017.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
FOTO VIDEO Cod roșu de vijelii în Bucureşti
FOTO VIDEO Cod roșu de vijelii în Bucureşti
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică mai multe avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse torenţiale şi descărcări electrice, valabile în ora următoare în......
Ce a câștigat România în 20 de ani de UE: Oamenii trăiesc mai bine și suntem primii la creșterea consumului. La educație am rămas mult în urmă, iar viitorul arată rău- Rethink România
Ce a câștigat România în 20 de ani de UE: Oamenii trăiesc mai bine și suntem primii la creșterea consumului. La educație ...
Anul viitor, în 2027, România împlinește 20 de ani de când a intrat în Uniunea Europeană. Rethink România a analizat ...
VIDEO Intervenţii pentru salvarea persoanelor blocate în autoturisme la Buşteni
VIDEO Intervenţii pentru salvarea persoanelor blocate în autoturisme la Buşteni
Pompierii prahoveni intervin, duminică, la Buşteni, pentru evacuarea unor persoane rămase în autoturisme în contextul ...
VIDEO Străzi inundate şi acumulări de apă în zona centrală a oraşului Buşteni; DN1 este închis
VIDEO Străzi inundate şi acumulări de apă în zona centrală a oraşului Buşteni; DN1 este închis
Traficul rutier pe DN 1 este afectat în zona centrală a oraşul Buşteni, fiind inundate mai multe străzi şi semnalate ...