Armistiţiu în războiul comercial – China suspendă mai multe măsuri netarifare împotriva unor companii din SUA

Ministerul Comerţului din China a anunţat miercuri seară suspendarea temporară a unora din măsurile netarifare luate împotriva a 17 entităţi americane pe care le adăugase pe lista entităţilor nesigure în aprilie şi a 28 de entităţi adăugate pe lista de control al exporturilor, transmite joi EFE.
AGERPRES - J, 15 mai 2025, 08:55
Armistiţiu în războiul comercial - China suspendă mai multe măsuri netarifare împotriva unor companii din SUA

Potrivit ministerului, suspendarea va dura 90 de zile pentru companiile incluse pe 4 aprilie pe lista entităţilor nesigure, suspendare care a afectat 11 entităţi din SUA, scrie Agerpres.

De asemenea, autorităţile chineze au suspendat o măsură similară impusă asupra a şase entităţi pe 9 aprilie, fără a specifica însă durata suspendării.

Companiile străine incluse pe lista entităţilor nesigure au interdicţie de a importa, exporta sau investi în China.

Printre entităţile sancţionate s-au numărat companii precum Skydio, BRINC şi SYNEXXUS, pentru presupusa lor cooperare militară cu Taiwanul, despre care Beijingul susţine că îi afectează grav suveranitatea şi securitatea naţională.

Separat, ministerul a anunţat suspendarea pentru 90 de zile a includerii a 28 de entităţi americane pe lista sa de control al exporturilor.

China adăugase în aprilie High Point Aerotechnologies, Sierra Nevada Corporation şi Universal Logistics Holdings, toate având legătură cu apărarea sau aeronautica, pe această listă pentru „desfăşurarea de activităţi ce ar putea ameninţa securitatea şi interesele ţării”.

Exportatorii trebuie acum să depună o solicitare la Ministerul Comerţului dacă doresc să exporte articole cu dublă utilizare către aceste 28 de entităţi, potrivit ministerului chinez.

Luni, după două zile de negocieri intense la Geneva, Beijingul şi Washingtonul au publicat o declaraţie comună prin care confirmă un acord de reducere a tarifelor vamale timp de trei luni: SUA, de la 145% la 30%, iar China, de la 125% la 10%.

Acest armistiţiu va reduce tarifele încrucişate cu 115 puncte procentuale, dar, potrivit analiştilor, el nu garantează o reconciliere completă între China şi SUA.

Te-ar mai putea interesa și
SoftServe: În România, găsim specialiști cu un nivel ridicat de expertiză tehnică și ne dorim să continuăm să creștem echipele locale NVIDIA
SoftServe: În România, găsim specialiști cu un nivel ridicat de expertiză tehnică și ne dorim să continuăm să creștem ...
SoftServe vrea să își extindă în continuare echipele din România, pe fondul cererii pentru competențe avansate în AI, digital twin și infrastructură cloud. Compania spune că România are......
Absolventa de fizică la Măgurele care a folosit AI înainte ca termenul să fie cunoscut măcar în lume. Cum ajută milionarii să nu cumpere opere de artă false
Absolventa de fizică la Măgurele care a folosit AI înainte ca termenul să fie cunoscut măcar în lume. Cum ajută milionarii ...
Dr. Carina Popovici, Chief Executive Officer Art Recognition AG , a absolvit Facultatea de Fizică din București și apoi ...
EXCLUSIV Premieră în asigurări. Coloșii brokerajului, cu vânzări de miliarde și milioane de clienți RCA, s-au strâns sub aceeași umbrelă. Destine Broker vine în Patronat
EXCLUSIV Premieră în asigurări. Coloșii brokerajului, cu vânzări de miliarde și milioane de clienți RCA, s-au strâns ...
Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) se conturează tot mai clar ca reprezentant primar al brokerilor de ...
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...