Ce se va întâmpla cu prețurile din magazinele Carrefour. Explicațiile lui Arnaud Dussaix, director achiziții Carrefour

Arnaud Dussaix, numit recent în funcţia de director de Achiziţii şi Aprovizionare Carrefour, a explicat pentru Economica ce impact are scumpirea țițeiului și a gazului asupra prețurilor din magazin.
Alina Stanciu - J, 02 apr. 2026, 22:05
Ce se va întâmpla cu prețurile din magazinele Carrefour. Explicațiile lui Arnaud Dussaix, director achiziții Carrefour

Războiul SUA-Israel- Iran are impact direct asupra consumatorilor români care vor plăti în produsele achiziționate prețul mai mare de transport și al ambalajelor (făcute din petrol, cu ajutorul gazului). Furnizorii marilor lanțuri de magazine au început deja să facă presiuni pentru creșterea prețurilor, în timp ce retailerii se uită cu îngrijorare la  consum care este pe un trend descendent.

De la începutul războiului din Golf, gazele s-au scumpit cu aproximativ 70%, iar petrolul cu 50%.

„Acum este o perioadă de turbulență. Nu știi exact ce trebuie să faci. Știm doar că, de anul trecut, consumul scade. Pe de altă parte, sunt costuri care cresc legat de ce se întâmplă în Golf. Depindem foarte mult de furnizori. Unii vin cu unele creșteri de preț, iar noi încercăm să îi temperăm, alții sunt conștienți că acum nu este momentul, pentru că avem un consum în scădere și ar fi bine să rămânem cu prețul jos dacă vrem să vindem în continuare. Încercăm să limităm toată creșterea (de la furnizori n.red.) și să ne asigurăm că nu scumpim înainte de Paști când toată lumea vine în magazin. Pentru moment limităm la maximum tot ce poate fi creștere de preț. Încercăm să protejăm puterea de comparare de România”, a declarat pentru Economica Arnaud Dussaix, numit recent în funcţia de director de Achiziţii şi Aprovizionare Carrefour.

Potrivit acestuia, ținerea prețurilor în frâu presupune atât negocieri cu furnizorii în vederea limitării scumpirilor cât și reducerea marjelor puse de companie.

Întrebat fiind cât timp se vor mai putea ține prețurile la nivel actual, managerul spune că totul depinde de cât de mult se vor scumpi în continuare țițeiul și gazul, ambele materii prime fiind componente de bază în prețul produselor de la raft care include costuri de transport și de ambalaj.

„Benzina a trecut de 9,10 lei, este ok.  Dar dacă se duce în 15 lei, spre exemplu, sigur nu mai putem Dar aici e foarte complicat. Nu avem vizibilitate. Toată lumea este în așteptare”, mai explică managerul potrivit căruia negocierile cu furnizorii sunt dinamice în perioada aceasta.

„În general încercăm să negociem (cu furnizorii n.red.) la început de an, dar după când există creșteri excepționale precum cele de la benzină sau  la anumite materii prime, sigur că furnizorii vin să renegocieze prețul. Acum, problema este că petrolul și gazul afectează și tot ce este ambalaj, cu impact asupa tuturor produselor”, conchide managerul.

Carrefour România operează 470 de magazine multi-format în 113 orașe.

Te-ar mai putea interesa și
Legea salarizării – Ce spune Guvernul despre varianta proiectului cu care merge la Cotroceni. Declarațiile ministrului Pîslaru
Legea salarizării – Ce spune Guvernul despre varianta proiectului cu care merge la Cotroceni. Declarațiile ministrului ...
Legea salarizării - Varianta proiectului legii salarizării din sistemul public, pe care o vom prezenta la Palatul Cotroceni, este o variantă obiectivă şi vom arăta liderilor politici că orice......
Samsung Electronics își va recompensa acţionarii cu 72 de miliarde de dolari
Samsung Electronics își va recompensa acţionarii cu 72 de miliarde de dolari
Grupul sud-coreean Samsung Electronics intenţionează să anunţe, la finele acestei luni, un nou plan de recompensare a ...
Codul urbanismului – Ce spune Guvernul despre noua lege, anunţ de la Ministerul Dezvoltării
Codul urbanismului – Ce spune Guvernul despre noua lege, anunţ de la Ministerul Dezvoltării
Codul urbanismului vizează o abordare preventivă, bazată pe monitorizarea stării construcţiilor, dar şi dezvoltarea ...
Hyundai anunță o nouă generație Tucson cu design masculin și dimensiuni mai mari
Hyundai anunță o nouă generație Tucson cu design masculin și dimensiuni mai mari
Hyundai a prezentat în Coreea de Sud noua generație Tucson, unul dintre modelele importante din gama sa de SUV-uri. Mașina ...