AROBS se extinde în SUA prin achiziția companiei de consultanță tehnologică Codingscape

Compania românească de tehnologie AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS) anunță achiziționarea unei participații de 70% în compania americană Codingscape, specializată în consultanță tehnologică, design și servicii de dezvoltare software personalizat pentru clienți enterprise.
Economica.net - J, 26 iun. 2025, 16:49
AROBS se extinde în SUA prin achiziția companiei de consultanță tehnologică Codingscape

Prin această tranzacție, AROBS își consolidează și extinde prezența în America de Nord, confirmând direcția strategică de creștere pe piața americană și implicare activă în cel mai dinamic ecosistem tehnologic global. Totodată, achiziția deschide noi oportunități de dezvoltare pentru Codingscape, care va avea acces la piețele europene prin rețeaua, portofoliul de clienți și infrastructura operațională a AROBS.

„Codingscape este un jucător remarcabil, multiplu premiat pe piața serviciilor software din SUA, recunoscut pentru echipa sa excepțională și pentru abordarea matură în livrarea de soluții digitale de ultimă generație. Pentru Grupul AROBS, parteneriatul cu Codingscape reprezintă o etapă importantă în accelerarea expansiunii internaționale în America de Nord și în consolidarea capacității noastre de a oferi servicii software personalizate, mai aproape de clienți. Procesul subliniază ambiția internațională a AROBS și încrederea noastră într-un model de creștere bazat pe perseverență, investiții strategice și expertiză tehnologică autentică. Le mulțumesc lui Porter, Jimmy, Pawel, Kim și întregii echipe Codingscape pentru încrederea acordată și deschiderea arătată. Sunt convins că împreună vom continua să generăm valoare excepțională pentru clienții și partenerii noștri globali”, a declarat Voicu Oprean (foto), fondator și CEO AROBS.

Fondată în 2018 de antreprenorii americani Porter Haney, Jimmy Jacobson, Pawel Szymczykowski, și ulterior completată de Kim Sullivan, Codingscape este o companie de consultanță software cu sediul în Las Vegas, Nevada. Compania s-a remarcat prin capacitatea de a construi echipe tehnice dedicate pentru clienți enterprise, combinând expertiza solidă în inginerie software cu un accent puternic pe excelența în livrare și design-ul centrat pe utilizator. Codingscape a fost inclusă pe locul 310 în clasamentul Inc. 5000 al celor mai dinamice companii din America. Compania are aproximativ 60 de specialiști seniori și operează într-un model complet remote, oferind organizațiilor flexibilitate și acces rapid la expertiză tehnică la cel mai înalt nivel. Structura sa operațională permite o integrare eficientă în echipele clienților, acționând ca o extensie de încredere a resurselor interne.

Codingscape furnizează servicii de dezvoltare software care integrează tehnologii bazate pe inteligență artificială, soluții software personalizate care susțin transformarea digitală, modernizarea sistemelor, dezvoltarea de instrumente interne și soluții cloud-native. Echipa experimentată a Codingscape folosește inteligența artificială pentru a identifica rapid nevoile esențiale ale clienților și pentru a livra soluții cu impact într-un ritm accelerat.

Codingscape a colaborat cu clienți din diverse industrii, printre care Zappos, Twilio, Veho, Clientbook, Penny AI și Aeroportul Internațional Harry Reid. Aceste parteneriate reflectă capabilitățile tehnice solide și reputația Codingscape de a livra produse digitale de calitate superioară și suport de inginerie pentru organizații de top din multiple sectoare economice.

Directorul genral Porter Haney este un antreprenor cu experiență, implicat direct în dezvoltarea și scalarea mai multor afaceri prin investiții de capital de risc și creștere organică, conducând Codingscape de la înființare până la dezvoltarea unei echipe de peste 60 de persoane, fără finanțare externă. Stabilit în Vermont, este cunoscut pentru stilul său de leadership empatic, centrat pe oameni. Jimmy Jacobson, CTO, și-a început cariera în anii 2000 în companii precum Overstock și Zappos și este un organizator activ al comunității de tehnologie din Las Vegas, fiind premiat cu Top Tech Award în 2023. Pawel Szymczykowski, Head of Technology, a avut un rol esențial în inginerie la Zappos în perioada de creștere și achiziție de către Amazon, fiind recunoscut pentru standardele ridicate și orientarea spre succesul clienților. Kim Sullivan, Head of Product, are o experiență vastă în companii precum Wells Fargo Bank, Netezza (achiziționată de IBM) și Backcountry.com și conduce în prezent echipele de Product, Design și Delivery la Codingscape.

„AROBS împărtășește pasiunea noastră pentru livrarea de expertiză profundă în inginerie și produse, cu o abordare orientată spre servicii. Am găsit cel mai potrivit partener pe care ni-l puteam imagina pentru a crește împreună într-o perioadă revoluționară pentru industria de consultanță, marcată de AI. Împreună, ne concentrăm și mai mult pe ceea ce ne face remarcabili: ingineri de elită, echipe mici și autonome, și o cultură a livrării constante. Suntem entuziasmați de parteneriatul cu AROBS și de perspectivele pe care le deschide pentru clienții noștri,” a declarat Porter Haney, fondator și CEO al Codingscape.

În 2024, Codingscape a înregistrat venituri de aproximativ 15 milioane de dolari, având un portofoliu solid de clienți enterprise din sectoare precum tehnologie, sănătate, servicii financiare și retail. După finalizarea tranzacției, Codingscape va continua să opereze ca un brand independent, condus de aceeași echipă și deservind aceiași clienți, dar cu acces la resurse tehnice mai aprofundate, o amprentă europeană mai puternică și o capacitate sporită de scalare. Echipa de management Codingscape va păstra o participație de 30% în companie. Rezultatele financiare ale Codingscape vor fi consolidate în situațiile financiare ale AROBS odată cu încheierea tranzacției, care este supusă anumitor condiții și aprobări din partea autorităților competente.

Aceasta este prima achiziție directă a AROBS în Statele Unite ale Americii și a doua tranzacție semnată după majorarea capitalului social realizată în iulie 2024, în urma căreia grupul a atras aproximativ 30 de milioane euro pentru a susține strategia de creștere internațională bazată pe fuziuni și achiziții.

Anunțul marchează cea de-a 12-a achiziție de la listarea AROBS la Bursa de Valori București în 2021, după achizițiile Berg Software (2021), AROBS Engineering (fosta ENEA Software Services – 2022), Nordlogic Group (2022), Centrul de Soft România (2023), AROBS Polska (2023), AROBS Software Moldova și AROBS TrackGPS Moldova (2023), AROBS Pannonia Software (2023), Future Workforce Group, Infobest (2024) și SVT România (2025).

În cadrul tranzacției, AROBS a fost asistată de Avid Legal PLLC, pentru due diligence juridic și consultanță în tranzacție, Virtas Partners, pentru due diligence financiar, și Andersen Tax LLC, pentru due diligence fiscal. Din partea Codingscape, tranzacția a fost facilitată de STS Capital Partners și Holland & Hart LLP.

 

Despre AROBS Transilvania Software

AROBS Transilvania Software furnizează servicii și soluții software în diverse industrii, cu aproximativ 70 de parteneri din cadrul diviziei Software Services prezenți în Europa și America. Peste 11.000 de clienți din Europa și Asia folosesc produsele software ale companiei. AROBS este prezentă în 11 locații din România și nouă din străinătate, iar peste 1.100 de specialiști ai companiei construiesc soluțiile viitorului în embedded – Automotive, Aerospațial, Maritim, Medical, precum și Travel Technology, IoT, Clinical Trials, Fintech, Enterprise Solutions, Cybersecurity și Intelligent Automation.

 

Te-ar mai putea interesa și
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent dacă acţiunile autorităţilor SUA ar putea avea impact asupra......
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să "torpileze" convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, ...