Asediul forţelor israeliene în Fâşia Gaza continuă. Blindate şi 300.000 de soldaţi sunt concentraţi la graniţă

12 10. 2023
Red Flag 10-3
NELLIS AIR FORCE BASE, NEV. -- An F-16 Aggressor takes off from the Nellis flight line during a Red Flag Exercise, March 3, 2010. Red Flag is a realistic combat training exercise involving the air forces of the United States and its allies. The exercise is conducted on the 15,000-square-mile Nevada Test and Training Range, north of Las Vegas. (U.S. Air Force Photo by Staff Sgt. William P. Coleman/RELEASED)

Israelul a concentrat aproximativ 300.000 de rezervişti şi vehicule blindate la frontiera cu Fâşia Gaza, scrie Agerpres.

Forţele de apărare israeliene (IDF), denumirea oficială a armatei israeliene, au anunţat joi dimineaţă pe Telegram că este în desfăşurare o operaţiune amplă împotriva ţintelor din Fâşia Gaza afiliate Hamas.

Purtătorul de cuvânt al IDF, Jonathan Conricus, a declarat pe platforma X (fosta Twitter) că o ofensivă terestră va fi lansată asupra Fâşiei Gaza ”atunci când va fi oportun şi potrivit pentru obiectivele” Israelului. El a adăugat că speră ca ziua de joi să fie mai liniştită întrucât ”este un drum lung şi foarte, foarte periculos în faţă”.

Conricus a precizat că obiectivul militar al Israelului este de a ajunge la reţeaua de buncăre şi tuneluri pe care Hamas le-a construit în Fâşia Gaza.

”Orice membru al Hamas este un om mort”, a promis miercuri premierul israelian Benjamin Netanyahu în timpul primei intervenţii oficiale cu guvernul său de urgenţă, format în aceeaşi zi cu Benny Gantz, unul dintre liderii opoziţiei.

”Hamas este Daesh (acronimul în arabă al grupării jihadiste Stat Islamic) şi îl vom zdrobi şi distruge aşa cum lumea a distrus Daesh”, a adăugat el, după ce s-a referit la atacul Hamas ”de o sălbăticie nemaivăzută de la Holocaust încoace”.

Pe 7 octombrie, în plin Sabat, sute de combatanţi Hamas s-au infiltrat în sudul Israelului şi au ucis peste 1.000 de civili pe străzi, în locuinţe şi la un festival în aer liber, semănând teroare sub un tir intens de rachete lansate din Fâşia Gaza către oraşe şi sate israeliene. În timpul acestui atac de o violenţă extremă, militanţii palestinieni au luat ostatici zeci de civili israelieni şi străini pe care Hamas ameninţă că îi va executa.

Armata israeliană a anunţat că 1.200 de persoane, majoritatea civili, au fost ucişi de Hamas. În Fâşia Gaza, cel puţin 1.200 de oameni şi-au pierdut viaţa în timpul ripostei israeliene, potrivit autorităţilor locale.

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a indicat joi că se află în contact cu Hamas pentru a pune în practică eliberarea ostaticilor. La rândul său, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că a lansat un proces de negocieri cu organizaţia islamistă palestiniană.

Autorităţile israeliene au recenzat 150 ostatici luaţi de Hamas, în timp ce alte câteva sute de persoane sunt date dispărute.

Cu o suprafaţă de aproximativ 370 de kilometri pătraţi şi o populaţie de 2,3 milioane de locuitori, Fâşia Gaza este supusă din 2006 unei blocade terestre, aeriene şi maritime, este privată de apă, energie electrică şi hrană, tăiate de Israel. Mişcarea Hamas deţine controlul în Fâşia Gaza începând din 2007.

Singura centrală electrică din enclava palestiniană nu mai funcţionează începând de miercuri după-amiază din lipsă de carburant, iar spitalele sunt suprapopulate şi duc lipsă de materiale.

Riposta israeliană a determinat 338.000 de persoane din Fâşia Gaza să-şi părăsească locuinţele, potrivit ONU.