Asesoft International va furniza MSI o soluţie de comunicare securizată de 1,4 milioane euro

Economica.net
16 10. 2013
euro1_65305800_73131900

Finanţat din fonduri europene, contractul a fost atribuit în data de 10 octombrie şi are o durată de 12 luni.

„Proiectul propune o soluţie pentru realizarea unui mediu de lucru (framework) în care să fie posibilă interoperabilitatea între diferite autorităţi de certificare (CA). Modelul ce se doreşte a fi implementat prin acest proiect este acela al unei administraţii publice orientate spre deservirea cetăţenilor, prin punerea la dispoziţie şi oferirea unui acces facil la serviciile administrative publice prin mijloace electronice, al unei administraţii care să susţina un schimb intensiv de informaţii şi date, atât în interiorul sistemului între institutiile publice, cât şi în relaţia cu exteriorul, cu mediul de afaceri şi organizaţiile neguvernamentale (…)”, se arată în anunţul de participare publicat în octombrie 2012.

Prin anunţul de participare, valoarea contractului a fost estimată la 7,7 milioane de lei, inclusiv TVA.

La licitaţie au mai depus oferte consorţiile formate din Powernet Consulting, Ascenta IT Services şi Evolva Trend Consultant SRL – 4,3 milioane de lei (TVA inclusă), BION Advanced Support Team, Svasta ICG şi Teamnet International – 5,94 milioane de lei (TVA inclusă), precum şi Software Development&Consulting, Novensys Dynamics şi Business Consulting Software – 7,6 milioane de lei (TVA inclusă), conform datelor disponibile pe www.e-licitatie.ro.

Ofertele au fost deschise în prima parte a lunii februarie.

Înfiinţată în anul 2001, Asesoft International este un producător de aplicaţii software la comandă şi a consemnat afaceri de 112,7 milioane de lei în 2012, de la 110,3 milioane de lei în urmă cu un an.

Societatea este controlată de Minasee Holdings Ltd (Cipru) – 99,43% din capital şi Cristian Năstăsoiu – 0,57% din capital.

Potrivit unor informaţii publicate în presă, Asesoft International este controlată indirect de deputatul şi omul de afaceri Sebastian Ghiţă.

De altfel, Ghiţă a înfiinţat grupul de firme Asesoft, alături de Iulian Stanciu.

Asociaţii XOR IT Systems sunt Olionvest Holdings Ltd (Cipru) – 61% din capitalul social, Cardiplan Investments Ltd (Cipru) – 24% şi Dan-Ionuţ Rizea- 15%.

În 2012, afacerile firmei au atins 76,64 milioane de lei, de la 58,52 milioane de lei în urmă cu un an.

XOR IT Systems furnizează servicii şi soluţii integrate de management al documentelor, arhivare electronică, captura de date din formulare şi workflow.