Asesoft şi Teamnet nu pot iniţia procedura de dizolvare sau lichidare încă 60 de zile

Economica.net
26 01. 2018
1974_92042600

Potrivit portalului instanţelor, magistraţii Tribunalului Prahova au admis propunerea de prelungire a interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a Asesoft International şi Teamnet International.

„Prelungeşte măsura preventivă a interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare faţă de inculpatele persoane juridice SC Asesoft International şi SC Teamnet International.pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 1 februarie 2018 până la data de 1 aprilie 2018, inclusiv”, se arată în soluţia dată.

Decizia poate fi contestată în termen de 24 de ore de la comunicare.

Potrivit DNA, la data de 29 martie 2017, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatelor persoane juridice SC Asesoft International SA şi SC Teamnet International SA pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată şi spălare a banilor în formă continuată.