ASF a început procedurile pentru numirea a trei membri în Consiliul de Administrație al Fondului de Garantare a Asiguraților
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/03/ASF-746x420.png)
Cei trei membri vor fi numiți de către Autoritate în conformitate cu prevederilor Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților.
Conform articolului 20 Capitolul IV din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, membrii Consiliului de Administrație al Fondului trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) să fie absolvenți de studii universitare de lungă durată cu diplomă de licență sau cu studii universitare de scurtă durată cu diplomă de licență și master;
b) să aibă o bună reputație și onorabilitate;
c) să aibă experiență profesională dovedită în domeniul financiar ori în cel de activitate de reglementare/supraveghere bănci, finanțe sau asigurări ori în activitatea didactică în învățământul superior din domeniul economic de minimum opt ani.
Persoanele interesate de ocuparea unei astfel de poziții își pot depune dosarul de candidatură în intervalul 10 – 24.09.2025, la adresa: candidati-fga@asfromania.ro.
Lista cerințelor pentru ocuparea posturilor, precum și conținutul dosarului de candidatură pot fi accesate aici.
Potrivit articolului 21 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților:
(1) Membrii Consiliului de administrație al Fondului:
a) nu pot fi soți, rude sau afini până la gradul al doilea între ei;
b) nu pot să dețină în cadrul unui asigurător calitatea de angajat sau director, membru al consiliului de administrație, al consiliului de supraveghere ori directoratului, după caz;
c) nu pot fi senatori, deputați, membri ai Guvernului sau să dețină funcții de conducere în cadrul vreunui partid politic ori organizație politică pe perioada exercitării mandatului;
d) nu au fapte înscrise în cazierul judiciar;
e) nu au înscrise în cazierul fiscal sancțiuni prevăzute de lege;
f) nu sunt angajați ai Fondului.
(2) Membrii Consiliului de administrație al Fondului nu pot participa la luarea deciziilor privind un asigurător, în cadrul căruia o persoană cu care aceștia se află în una dintre relațiile enumerate la alin. (1) face parte din conducerea asigurătorului definită conform prevederilor art. 1 alin. (2) pct. 10 din Legea nr. 237/2015.
Potrivit legii, Consiliul de Administrație al Fondului de Garantare a Asiguraților este format din cinci membri: trei sunt desemnați de Autoritatea de Supraveghere Financiară, dintre care unul este ales în funcția de președinte al Consiliului de Administrație, iar doi membri sunt desemnați de Ministerul Finanțelor.
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.