ASF: Controalele la societăţile de asigurare cu privire la RCA vor fi finalizate până la sfârşitul anului

Controalele desfăşurate la societăţile de asigurare pentru verificarea cauzelor care au determinat scumpirea poliţelor RCA vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an, a anunţat joi, la Palatul Victoria, prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Cornel Coca Constantinescu, care a participat la întâlnirea cu reprezentanţii transportatorilor şi membrii ai Executivului, anunță Agerpres.
Economica.net - joi, 17 dec. 2015, 16:15
ASF: Controalele la societăţile de asigurare cu privire la RCA vor fi finalizate până la sfârşitul anului

Potrivit unui comunicat al Guvernului, vicepremierul Vasile Dâncu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a solicitat ASF să prezinte un raport după finalizarea controalelor desfăşurate la societăţile de asigurări şi să continue, într-un ritm mai accelerat, discuţiile cu reprezentanţii transportatorilor.

‘Cerem ASF să propună măsuri legislative după încheierea controlului şi să-şi continue activitatea, lucrând în beneficiul consumatorului’, a menţionat Vasile Dîncu.

Astfel, înaintea întâlnirii programate pe data de 25 ianuarie 2016, la care vor participa şi reprezentanţii Parlamentului, având în vedere că ASF este sub autoritatea forului legislativ, va avea loc o discuţie intermediară, săptămâna viitoare, între reprezentanţii ASF, ai asiguratorilor şi cei ai transportatorilor. Discuţiile vor viza găsirea unor soluţii la problemele semnalate de reprezentanţii asociaţiilor transportatorilor, respectiv încheierea de poliţe de asigurare RCA pe orice perioadă de timp, nu obligatoriu pe 6 sau 12 luni, potrivit legislaţiei actuale, posibilitatea suspendării plăţii RCA în cazul în care autovehiculul este imobilizat, achitarea poliţei RCA în mod individual, pe Codul Numeric Personal al conducătorului auto, precum şi plata mai rapidă a despăgubirilor.

Cu privire la posibilitatea individualizării riscului, care va avea ca efect plata poliţei RCA în mod individual, reprezentantul ASF a arătat că aceasta este o temă aflată în analiza unui grup de lucru.

Potrivit comunicatului citat, vicepremierul Dîncu a luat act şi de cererea transportatorilor pentru devansarea termenului pentru eliminarea accizei suplimentare pentru combustibil, afirmând ca va transmite această cerere Ministerului Finanţelor, în condiţiile în care bugetul pentru 2016 a fost adoptat de Parlament.

Pe de altă parte, vicepremierul Vasile Dîncu şi ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, Violeta Alexandru, au stabilit continuarea dialogului în ceea ce priveşte proiectul de lege privind serviciul de transport public local, aflat pe agenda Ministerului Dezvoltării, urmând ca vineri să fie organizată consultare publică asupra acestui proiect. ‘Vreau să instituim un cult al dialogului civic asupra tuturor proiectelor de acte normative, pornind de la premisa că societatea civilă are un rol extrem de important în definitivarea politicilor publice’, a subliniat Violeta Alexandru.

De asemenea, vicepremierul Dîncu le-a transmis transportatorilor că, până la sfârşitul anului, Guvernul are în procedură de avizare un act normativ privind plata arieratelor, inclusiv pe cele din domeniul transporturilor.

Vicepremierul Vasile Dîncu şi ministrul Violeta Alexandru, au avut joi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii confederaţiilor şi asociaţiilor transportatorilor, cei ai Autorităţii de Supraveghere Financiară şi cei ai Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

Câteva mii de transportatori au protestat în Piaţa Victoriei, începând cu ora 9,30, cu autobuze, autocare şi taxiuri, solicitând reducerea valorilor RCA şi eliminarea supra-accizei din preţurile carburanţilor, începând cu data de 1 ianuarie 2016.

Protestul a fost organizat de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), împreună cu Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002), Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI), Asociaţia Naţională a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi (ANTTI) şi Asociaţia Operatorilor de Transport (APULUM).

Transportatorii solicită intervenţia autorităţilor pentru un cost al primei RCA suportabil de către transportatori, în condiţiile în care tariful RCA a ajuns să crească cu peste 300% în ultimele şase luni pentru activitatea de transport persoane şi transport marfă, inclusiv taxi, precum şi eliminarea supra-accizei, începând cu data de 1 ianuarie 2016.

De asemenea, transportatorii cer ‘intervenţia Guvernului României pentru modificarea actelor normative (decizii ORDA) prin care operatorii de transport sunt obligaţi să plătească sume enorme pentru drepturile de autor, deşi obiectul lor de activitate îl constituie transportul de persoane, şi nu difuzarea operelor muzicale sau a muzicii ambientale în autobuze, taxiuri’.

Totodată, transportatorii solicită urgentarea parcursului legislativ din partea Ministerului Transporturilor pentru proiectele actelor normative discutate şi aprobate în Comisiile de dialog social (modificarea HG 69), documente care ar trebui înaintate la Guvern sau la Monitorul Oficial pentru publicare.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a prelungit perioada de acordare a sumelor forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de masă și cazare pentru refugiații din Ucraina
Guvernul a prelungit perioada de acordare a sumelor forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de masă și cazare pentru ...
Guvernul a prelungit cu trei luni, până la data de 30 iunie 2024, prin ordonanţă de urgenţă, perioada până la care pot fi acordate sumele forfetare pentru acoperirea costurilor de masă şi......
Boloș: Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat, de 500 de milioane de euro, pentru industria prelucrătoare. Am amânat amenzile pentru e-Factura pâna la 1 iunie (Video)
Boloș: Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat, de 500 de milioane de euro, pentru industria prelucrătoare. Am amânat ...
Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru activităţi productive şi pentru industria prelucrătoare, o schemă ...
Anunț important pentru toți clienții ING Bank
Anunț important pentru toți clienții ING Bank
ING Bank și-a reînnoit certificatele de securitate ale Home’Bank și a transmis un mesaj clienților.
Compania aeriană a insulelor malteze își încetează operațiunile pe 30 martie. Locul ei e luat de KM Malta
Compania aeriană a insulelor malteze își încetează operațiunile pe 30 martie. Locul ei e luat de KM Malta
Air Malta, compania națională a insulelor malteze, va efectua ultimul zbor pe 30 martie. Guvernul maltez a decis în toamna ...