ASF face controale la asigurători şi schimbă modul de calcul al RCA

După ce a descoperit creşteri şi de cinci ori a tarifului RCA, Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunţat că modul de calcul al preţului asigurărilor de răspundere civilă auto va fi modificat. Instituţia a anunţat şi controale la firmele de asigurări, pentru a vedea cum au fost calculate noile tarife.
Economica.net - J, 26 nov. 2015, 14:13
ASF face controale la asigurători şi schimbă modul de calcul al RCA

„Începând cu lunile octombrie – noiembrie 2015, ASF a primit din partea asigurătorilor notificări de modificare a primelor RCA. În unele cazuri, modificările de tarif constau în majorări cuprinse între 300 și 400% ale primelor RCA pentru categoria societăţilor care operează în domeniul transportului auto”, se arată într-un comunicat al ASF.

Astfel începând cu luna decembrie, ASF va demara mai multe controale la societățile de asigurări pentru verificarea cauzelor creșterii tarifelor față de perioadele precedente. Aceste controale, efectuate în colaborare cu echipe de actuari, vor urmări acuratețea datelor și informațiilor folosite în fundamentarea tarifelor; justificarea criteriilor de segmentare adoptate; compararea datelor cu perioadele anterioare; comparabilitatea și influența în creșterea/descreșterea tarifelor în raport cu despăgubirile plătite şi impactul asupra calculului tarifelor în ceea ce privește nedeclararea/neînregistrarea la timp a tuturor daunelor.

În această perioadă, ASF a avut mai multe întâlniri atât cu reprezentanţii firmelor de transport, cât şi cei ai companiilor de asigurări. În urma întâlnirilor, instituţia a luat decizia să adopte unele măsuri care să optimizeze pe viitor funcționarea pieței RCA. Printre cele mai importante direcţii de acţiune se regăsesc:

Printre cele mai importante direcţii de acţiune se regăsesc:
• Elaborarea unui model actuarial de calcul al RCA pentru transportatori, împreună cu Asociaţia Română de Actuariat, care să fie recomandat ca model de referinţă societăţilor de asigurări care au notificat creşteri exagerate ale tarifelor;
• Realizarea în regim de urgenţă a unei întâlniri comune cu reprezentanţi ai transportatorilor şi ai societăţilor care practică RCA pentru identificarea unor soluţii concrete;
• Iniţierea demersurilor pe lângă Parlamentul României pentru actualizarea legii asigurărilor obligatorii;
• Segmentarea mai rafinată, în concordanță cu nivelul real de risc asociat fiecărei categorii de clienți, cum ar fi diferențierea tarifelor în funcție de tipul de activitate de transport intern/extern;
• Eliminarea/atenuarea importanței criteriului de segmentare reprezentat de codul CAEN;
• Implementarea unor soluții tehnice moderne pentru cuantificarea riscului asociat fiecărei categorii de clienți, inclusiv pentru monitorizarea și îmbunătățirea comportamentului în trafic (responsabilizarea șoferilor – scăderea riscului de accidente) prin utilizarea de camere video la bordul autovehiculelor pentru monitorizarea activității și comportamentului în trafic și prin utilizarea tehnologiei telematice (cutii negre – GPS) pentru cuantificarea cu acuratețe a nivelului de risc;
• Inițierea unor analize și studii de impact privind posibilitatea modificării modelului actual de emitere a poliței RCA prin declararea persoanelor care vor conduce autovehiculul (poliță pe autovehicul și șofer);
• Analizarea oportunității de schimbare structurală a sistemului RCA practicat în România prin adoptarea unor măsuri de creștere a calității serviciilor și implicit a respectului cuvenit asiguratului (ex. decontarea directă – acordarea dreptului păgubitului de a se adresa pentru recuperarea prejudiciului la societatea de asigurare la care acesta are încheiată asigurare RCA);
• Efectuarea unor controale de anvergură pentru verificarea cheltuielilor din cadrul companiilor de asigurări și identificarea eventualelor „distorsiuni” (fraude, cheltuieli fictive, daune fictive, transferuri frauduloase de bani) în fluxurile financiare ale companiilor, care ar putea avea implicații asupra rentabilității asigurătorilor și implicit asupra primelor de asigurare practicate.

„Analiza efectuată de ASF a relevat și o serie de factori de influență în prețurile polițelor RCA, printre care se numără: creșterea semnificativă a valorii despăgubirilor pentru vătămări corporale și deces, practica judiciară neuniformă și lipsa de predictibilitate a valorii acestor despăgubiri, creșterea de până la 4,5 ori a daunei medii pentru despăgubiri aferente vătămărilor corporale și deceselor pentru accidentele produse în afara României, față de cele produse în țară, precum și creșterea, în anumite cazuri, a frecvenței daunelor și a daunei medii pe segmentul autocamioanelor de mare tonaj”, mai precizează sursa citată.

 

Te-ar mai putea interesa și
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu specialiștii Fitch Ratings, desfășurate în cadrul procedurii de evaluare......
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Datele preliminare aferente primelor cinci-şase luni ale anului indică o evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte deficitul ...
Indicele prețurilor de consum din SUA a încetinit în luna iunie mai mult decât se estima
Indicele prețurilor de consum din SUA a încetinit în luna iunie mai mult decât se estima
Indicele preţurilor de consum în SUA a încetinit în iunie mai mult decât se estima, dar aceste evoluţii oferă probabil ...