Asociaţia retailerilor ameninţă: legea „taxelor de raft” poate conduce la închiderea unor magazine

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România devine tranşantă cu câteva zile înainte ca Legea prin care se doreşte ca 51% dintre produsele alimentare din magazine să fie româneşti să reintre în plenul Camerei Deputaţilor. În cazul în care legea rămâne restrictivă, unii jucători internaţionali ar putea să îşi închidă magazinele, iar preţurile vor creşte, spun oficialii Asociaţiei.
Economica.net - lun, 06 iun. 2016, 14:30
Asociaţia retailerilor ameninţă:  legea

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) acuză ingerinţa statului, prin legiferare, în business-ul unor companii care au investit timp de 20 de ani în România. Ameninţaţi de faptul că în zilele următoare este posibil ca proiectul de lege privind comercializarea produselor alimentare (321/2009) să reintre în plenul Camerei Deputaţilor, aceştia susţin că ar putea să închidă din magazine. „Scopul acestei legi este subminarea marilor lanţuri comerciale printr-un mix de măsuri ce vizează modelul nostru de business. Intrarea în vigoare a proiectului ar putea duce în final la crearea unui mediu economic ostil. Unii retaileri ar putea ajunge la concluzia de închidere a magazinelor”, a declarat George Badescu, directorul executiv al AMRCR, care pledează pentru abrogarea legii 321 şi crearea unui nou pachet legislativ care să ajute, deopotriva, producătorii şi retailerii.

Mai mult, acesta susţine că aplicarea interdicţiilor din lege ar duce la scumpirea preţurilor finale. „Atunci când mă obligi să am 51% din produse din România, preocuparea mea este să ating acest target şi nu calitatea sau preţul”, explică acesta. AMRCR susţine, de asemenea, că toate aceste prevederi vor duce la majorarea costurilor de producătorilor ( scopul taxei de raft este , printre altele, şi de asigura centrele logistice unde producătorii desfac marfa pentru toate magazinele) şi că românii nu vor mai avea acces la produse de bună calitate care vin din piaţa intracomunitară la preţuri uneori mai mici decât cele practicate de români.  

Potrivit acestuia, in mixul de masuri intră interdicţia de a percepe taxe pentru servicii (așa numitele taxe de raft), termene de plata extrem de reduse, de 7 zile în cazul produselor proaspete, reducerea timpului pentru recepţia mărfii sau introducerea obligativităţii ca pentru produse alimentare din categoriile: carne, legume şi fructe, retailerii să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% corespunzător fiecărei categorii, provenite din lanţul alimentar scurt, aşa cum este definit în Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene.

„Prin acesată lege condiţiile zilnice de operare ale magazinelor se vor schimba brusc, fără a exista o justificare”, a mai declarat oficialul AMRCR lăsând să se înţeleagă că, dacă nu mai fac profit în România, lanţurile internaţionale ar putea ajunge la concluzia că nu mai au loc pe piaţa locală.

Deocamdată însă, niciun mare jucător de piaţă nu s-a gândit la exit din acest motiv. „Deocamdată nu există discuţii în acest sens, dar există această temere a noastră”, a nuanţat Florin Căpăţână, vicepreşedinte AMRCR.

Proiectul de lege de modificare a 321/2009 fost amânat luna trecută, după ce deputaţii PSD l-au trimis înapoi la Comisia de agricultură pentru realizarea unui raport suplimentar. Ulterior, Comisia la retrimis spre discutare în plen, fără nicio modificare.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...