Asociațiile firmelor de asigurări resping vehement proiectul de plafonare a prețurilor polițelor RCA, pe care-l consideră ineficient și dăunător pentru piață

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) și Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) au anunțat că au luat notă cu surprindere de proiectul de Hotărâre de Guvern care instituie o plafonare pe termen de șase luni a tarifelor de prima la asigurările RCA.
Cristian Negrei - sâm, 19 feb. 2022, 09:28
Asociațiile firmelor de asigurări resping vehement proiectul de plafonare a prețurilor polițelor RCA, pe care-l consideră ineficient și dăunător pentru piață

Cele două asociații ale patronatelor din domeniul asigurărilor susțin că această propunerea de act normativ, care a fostpublicată vineri pe site-ul Ministerului Finanțelor, pare să nu fi luat în considerare faptul că măsuri similare luate în urmă cu câțiva ani și-au dovedit totală lipsa de eficientă pe termen mediu și lung. iar o decizie decizia anterioară de plafonare a tarifelor RCA a atras după sine începerea procedurii de infringement de către Comisia Europeană și a condus la adoptarea unei legislații RCA care a afectat piață de asigurări și a contribuit la situația actuală.

UNSAR și BAAR precizează că industria de asigurări a atras constant atenția asupra acestor aspecte și a depus eforturi importante pentru a îmbunătăți cadrul normativ în domeniul asigurărilor. Printre soluțiile legislative propuse de UNSAR și BAAR în ultimii ani se numără emiterea ordinului comun al Ministerului Sănătății și ASF prevăzut de Legea 132/2017 pentru reglementarea baremului traumatologic în baza căruia să se calculeze despăgubirile morale pe cale amiabilă, în caz de vătămare corporală sau deces, și introducerea unui preț de referință orientativ pentru evaluarea despăgubirii, atât în ceea ce privește partea de reparații, cât și cea de rent-a-car.

În plus, cele două asociații ale asigurătorilor susțin că au atras în nenumărate rânduri atenția asupra faptului că țară noastră este „campioană” în ceea ce privește frecvența accidentelor rutiere, România mențînându-se pe un loc fruntaș în Europa la acest capitol. Atât frecvența producerii accidentelor, cât și alți indicatori de specialitate, precum dauna medie plătită pe fiecare dosar, aflată în continuă creștere, contribuie la formarea prețului RCA.

Iar costul unei asigurări RCA trebuie, conform legii, să fie corelat cu despăgubirile tot mai mari plătite de către companiile de asigurări, deoarece din fondul constituit din primele de asigurare se plătesc despăgubirile. Conform celor mai recente date publicate de ASF, reiese că, pentru fiecare 100 de lei încasați din RCA, asigurătorii trebuie să contribuie suplimentar cu circa 30 de lei, se mai specifică în comunicatul transmis de UNSAR și BAAR.

Textul proiectului de lege privind plafonarea poate fi citit aici. Iar anexa cu tarifele aici.

Potrivit celor două asociații patronale, capacitatea asigurătorilor de a determina individual primele în funcție de riscurile pe care și le asumă și de a distribui acest risc între asigurați constituie un principiu de baza al asigurărilor. O debalansare a acestor mecanisme ar putea afecta solvabilitatea companiilor de profil și capacitatea acestora de a-și îndeplini rolul cel mai important, respectiv de a plăti despăgubiri către victimele accidentelor de circulație.

Industria de asigurări are nevoie de stabilitate și predictibilitate pentru a încuraja și alți investitori să fie activi și să investească în România. Din nefericire, măsuri de acest tip nu pot reprezenta soluții pe termen lung, întrucât nu au cum să ofere nici stabilitate, nici predictibilitate. Acest lucru are loc în contextul în care prioritatea ar trebui să fie tocmai îndreptarea acelor aspecte din legislația națională care au atras deja declanșarea procedurii de infringement împotriva României, ca urmare a modificărilor aduse Legii RCA în trecut, și care afectează libertatea asigurătorilor de a-și decide propriile politici și strategii de vânzare.

UNASR și BAAR susțin și pe această cale faptul că industria de asigurări este deschisă să găsească și să discute despre soluții, așa cum a fost de fiecare dată, dar că este imperios necesar ca aceste soluții să pornească de la analize tehnice bine fundamentate și de la principiile asigurărilor, păstrând liniile trasate de legislația europeană – care are drept principal scop protecția păgubiților.

Reacția celor două asociații ale firmelor de asigurări vine după ce ieri Autoritatea de Supraveghere Financiară a trimis către Guvern o propunere de proiect pentru plafonarea tarifelor RCA. Tot ieri, Ministerul Finanțelor a publicat propunerea pe site-ul instituției, fiind pus astfel în dezbatere publică.

ASF a luat acestă decizie de a propune plafonarea prețurilor polițelor RCA ca urmare a presiunilor venite din partea asociațiilor transportatorilor, care anunțau că se pregătesc de acțiuni de protest din cauza scumpirii acestora.

Trei organizaţii patronale ale transportatorilor rutieri (COTAR, APTE 2002 și Asociaţia Operatorilor de Transport Rutier „APULUM”) au anunţat, vineri dimineaţa, într-un comunicat de presă, că se pregătesc să organizeze proteste de stradă în cazul în care Guvernul nu va interveni pentru plafonarea preţurilor la asigurările de răspundere civilă auto (RCA).

Despre UNSAR

Înființată în 1994, Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) reprezintă 20 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de circa 80% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și promovarea dezvoltării cât mai durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional.

Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al federației asigurătorilor și reasigurătorilor europeni: Insurance Europe.

Despre BAAR

Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR) este o asociatie profesionala, din care fac parte toate societățile de asigurare care vând pe teritoriul României polițele obligatorii de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților (RCA).

Citește și:

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Bihor: S-a deschis circulația pe noua centura Sântandrei, prima dintre cele șapte centuri noi construite de CJ
Bihor: S-a deschis circulația pe noua centura Sântandrei, prima dintre cele șapte centuri noi construite de CJ
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Bihor a anunţat, duminică, deschiderea traficului pe Centura Sântandrei, un drum nou în lungime de 5 kilometri, prima din cele şapte centuri noi construite......
Austriecii de la Wiener Privatklinik caută să angajeze asistente medicale din România
Austriecii de la Wiener Privatklinik caută să angajeze asistente medicale din România
Wiener Privatklinik din Viena, unde deja lucrează câţiva medici români şi 20 de asistente românce, vrea să mai angajeze ...
Jaguar anunță ediția specială F-PACE 90th Anniversary Edition
Jaguar anunță ediția specială F-PACE 90th Anniversary Edition
Marca Jaguar se apropie de împlinirea a nouă decenii de inovații și producție de motoare cu ardere internă și sărbătorește ...
Elicopterul președintelui Iranului a fost nevoit să aterizeze forțat în urma unui accident
Elicopterul președintelui Iranului a fost nevoit să aterizeze forțat în urma unui accident
Un elicopter al preşedinţiei Iranului a fost implicat duminică într-un accident în nord-vestul ţării şi încă nu ...