Asocierea Vinci-Strabag-Aktor concurează cu două companii italiene pentru autostrada Comarnic-Braşov

Economica.net
09 12. 2013
autostrada_8902234567_09233600

„Pentru atribuirea «Contractului de concesiune de lucrări publice privind proiectarea, construirea, finanţarea, operarea şi întreţinerea Autostrăzii Bucureşti-Braşov, Tronsonul Comarnic-Braşov, km 110+600 – km 168+600» îşi anunţase participarea şi firma UMB Spedition. Precizăm că această societate a renunţat să mai depună oferta. Pe data de 20 decembrie 2013 se va stabili oferta câştigătoare”, se arată în comunicatul DPIIS.

Pentru acest tronson, ofertele pentru preselecţie la dialog competitiv au fost depuse în februarie, pe listă fiind înscrise compania China Communications Construction şi asocierile Spedition UMB – Tehnostrade, firme deţinute de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, Vinci – Strabag – Aktor şi Impregilo – Salini, din Italia. La începerea etapei dialogului competitiv, în perioada mai-iunie, China Communications Construction a anunţat cã se retrage.

Citeste si: Ponta: Autostrada Comarnic Braşov va fi gata la sfârşitul lui 2016

Costul de construcţie al autostrăzii este în jur de 1,2 – 1,3 miliarde euro, iar lucrările vor începe în luna aprilie a anului viitor şi ar putea fi încheiate în 2016 sau 2017, a declarat în noiembrie ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată de Pro TV.

Limita de viteză va fi de 130 kilometri/ oră, iar taxarea autostrăzii, în lungime de 58 de kilometri, ar putea fi făcută la tariful de 3 euro/100 de kilometri.

De finanţarea proiectului s-au arătat interesate BEI, BERD şi Banca Mondială, a spus Şova.

Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov, ultima tentativă având loc în 2010, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci – Aktor, a renunţat la contract. Grupul elen Ellaktor, din care face parte compania Aktor, a anunţat că a anulat contractul de construcţie pentru că statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a făcut imposibilă asigurarea finanţării.

Citeste si: Autostrada Comarnic-Braşov: BEI, BERD şi BM sunt interesate. Constructorul va fi desemnat în decembrie