Astăzi, cea mai scăzută temperatură a iernii

În această dimineaţă, la ora 8.00, la Miercurea Ciuc s-au înregistrat minus 26 de grade Celsius în aer şi aproape minus 30 de grade la sol, potrivit Mediafax.
Economica.net - D, 30 dec. 2012, 10:02
Astăzi, cea mai scăzută temperatură a iernii

„Scăderea de temperatură a fost bruscă, având în vedere că în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 01.00, a fost minus un grad, în următoarele şase ore temperatura a coborât până la minus 14 grade, iar astăzi a fost mai rece cu 12 grade faţă de sâmbătă la aceeaşi oră”, a declarat meteortologul Tanko Karoly de la staţia meteorologică din Miercurea Ciuc, pentru Mediafax.

Ger de minus 25 grade Celsius era în toate localităţile din Harghita: 25,3 grade la Joseni, minus 22 de grade în aer la Topliţa, iar la sol minus 29 de grade Celsius.

În Pasul Bucin, valoarea minimă înregistrată duminică dimineaţă a fost de minus 8 grade Celsius şi, chiar dacă nu a mai nins, stratul de zăpadă măsoară 40 de centimetri în zonă.

Meteorologul Tanko Karoly a mai spus că ultima noapte a anului va fi la fel de rece, cu valori termice de până la minus 23 de grade Celsius în depresiunile din sud-estul Transilvaniei, cerul va fi senin, iar precipitaţiile vor lipsi.

Minima absolută a lunii decembrie în Harghita, de minus 33 de grade Celsius, a fost consemnată în anul 1998. Temperatura maximă a lunii decembrie a fost de 16,8 grade Celsius şi s-a înregistrat în 1989 la Miercurea Ciuc.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...