Atac armat în Polonia: Parchetul anunţă deschiderea unei anchete pentru „terorism”

Parchetul polonez a anunţat duminică deschiderea unei anchete pentru o acţiune cu "caracter terorist" în urma atacului armat soldat cu şase morţi şi 15 răniţi în oraşul Cracovia (sud), relatează AFP citat de Agerpres
AGERPRES - D, 08 nov. 2026, 13:58
Atac armat în Polonia: Parchetul anunţă deschiderea unei anchete pentru

Ancheta se concentrează pe uciderea a şase persoane la Cracovia, un act „care constituie o infracţiune teroristă”, şi altor trei persoane la domiciliul atacatorului din Ostrowiec Swietokrzyski, potrivit unui comunicat al parchetului.

Polonia este duminică în prima zi de doliu, care se va prelungi şi luni, cu drapelele coborâte în bernă, lumânări aprinse şi slujbe religioase după atacul comis sâmbătă într-o piaţă din centrul Cracoviei de un tânăr polonez „fascinat” de ideile extremei drepte.

Piaţa, situată în centrul oraşului vechi, foarte apreciată de turişti, a rămas închisă vizitatorilor, iar cafenelele, restaurantele şi magazinele de suveniruri de acolo aveau, în mare parte, uşile închise, potrivit jurnaliştilor de la AFP.

Unii locuitori le-au cerut poliţiştilor aflaţi la post să le permită să treacă de cordonul de securitate pentru a depune lumânări la locul tragediei, dar fără succes.

Anchetatorii reconstituiau traseul atacatorului, în căutare de indicii şi mărturii.

De la invazia Rusiei pe scară largă în Ucraina în 2022, această ţară din Europa de Est, cu o populaţie de 38 de milioane de locuitori, devastată de forţele naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a trezit din nou cu războiul la graniţele sale. Este reputată totuşi ca fiind sigură, iar actele de violenţă sunt relativ rare aici.

Cu toate acestea, mai multe atacuri cu cuţitul comise în unele instituţii şcolare de către tineri s-au produs în ultimele luni, explicate de premierul Donald Tusk printr-un „cult al violenţei” întreţinut pe reţelele sociale.

„De un deceniu se vorbeşte de ameninţarea teroristă externă. Or, terorismul a lovit Polonia din interior”, constată duminică cunoscutul cotidian Gazeta Wyborcza.

Ca un efect al tragediei, trompeta care suna la fiecare ora din turnul bisericii Sfânta Maria din piaţa centrală a Cracoviei nu a mai răsunat de sâmbătă seara, o premiera din 1939.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Finanţelor participă luni la reuniunile ECOFIN şi Eurogrup, la Bruxelles
Ministrul Finanţelor participă luni la reuniunile ECOFIN şi Eurogrup, la Bruxelles
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, va participa luni, la Bruxelles, la o nouă reuniune a Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) şi la reuniunea Eurogrup în format......
Unde pierde România competiția cu Polonia și Cehia pentru dezvoltarea startup-urilor tehnologice. Interviu cu Ovidiu Mihăilă, fondator fundingloop: ”Nu este suficient să avem ingineri foarte buni sau idei inovatoare”
Unde pierde România competiția cu Polonia și Cehia pentru dezvoltarea startup-urilor tehnologice. Interviu cu Ovidiu Mihăilă, ...
Deși România are acces la aceleași programe europene de finanțare pentru startup-uri tehnologice ca Polonia și Cehia, ...
Atac la cea mai mare centrală nucleară din Europa. A rămas fără conexiune electrică externă
Atac la cea mai mare centrală nucleară din Europa. A rămas fără conexiune electrică externă
Centrala nucleară ucraineană din Zaporojie (sud), cea mai mare din Europa şi aflată sub control rusesc, a rămas fără ...
Datoria guvernamentală a crescut, în august 2026, cu 25 miliarde lei, la 61,1% din PIB
Datoria guvernamentală a crescut, în august 2026, cu 25 miliarde lei, la 61,1% din PIB
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în august 2026, de peste 1.230 miliarde lei, în creştere ...