Atac cibernetic la emitentul de tichete valorice Edenred UPDATE

Edenred,  lider mondial în soluții de plăți pentru angajaţi, a suferit un atac cu malware, la finalul săptămânii trecute. Atacul afectează și Edenred Romania, care anunță faptul că a implementat imediat contramăsuri pentru a limita afectarea sistemelor, anunţă Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică.  
Economica.net - lun, 25 nov. 2019, 12:28
Atac cibernetic la emitentul de tichete valorice Edenred UPDATE

„În acest moment se întâmpină greutăți în folosirea aplicațiilor pentru utilizatori. După o infecție malware, Edenred a implementat imediat contramăsuri pentru a limita afectarea sistemelor. Acum depunem eforturi pentru a remedia situația cât mai rapid. Te rugăm să consulți website-ul www.edenred.ro/ro pentru informații în timp real. Dacă ești beneficiar și ai întrebări legate de aplicația mobilă, activare/sold/PIN card Ticket Restaurant, te rugăm să trimiți solicitările tale la adresa [email protected]”, spun oficialii Edenred Romania.

Edenred conectează prin platformele sale 50 de milioane de angajați și 2 milioane de comercianți parteneri prin intermediul a 830.000 de clienți corporativi in 46 de țări. Datorită activelor sale tehnologice globale, Grupul a gestionat 2,5 miliarde de tranzacții de plată cu scopuri specifice în 2018, efectuate în principal prin aplicații mobile, platforme online și carduri și reprezentând volum de afaceri de aproape 30 de miliarde de euro.

Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris și este inclusă în următorii indicatori: CAC Next 20, FTSE4Good, DJSI Europe și MSCI Europe.

UPDATE 28 noiembrie Edenred Romania si-a reluat integral operaţiunile după atacul malware

În urma atacului malware care a afectat sistemele IT ale grupului Edenred în 21 noiembrie 2019, grupul a lucrat în ultimele zile la remedierea situației și a repornit gradual sistemele afectate, reluându-și operațiunile și serviciile in regim normal.

Atacul malware avansat a fost identificat rapid și nu a avut nici o capacitate de propagare, spun oficialii Edenred.

Pe baza unei analize amănunțite, susținute de experți tehnici și investigatori externi, în prezent nu există nici o dovadă care să sugereze că date personale de orice fel ar fi fost furate sau accesate, sau că ar fi avut loc vreo contaminare sau propagare către clienții Edenred, explică oficialii grupului. 

Te-ar mai putea interesa și
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe unități de îmbuteliere ape minerale de la nivelul grupului, din punct de vedere operațional
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe ...
Poiana Negrii este una dintre cele trei fabrici Coca-Cola HBC România. La nivelul grupului Coca-Cola HBC, care operează 16 fabrici de îmbuteliere a apei, această unitate ocupă unul dintre......
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega Ploieşti
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega ...
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele ...
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Preşedintele american Donald Trump nu s-a arătat dispus să pună mai multă presiune asupra Rusiei din cauza războiului ...
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la sediul Serviciului Permise şi Înmatriculări ...