Atac cu drone al Ucrainei a provocat un indendiu în regiunea Volgograd, din sudul Rusiei

Un atac cu drone ucrainene a avariat o linie electrică și a provocat un incendiu la o gară din regiunea Volgograd, în sudul Rusiei, în cursul nopții, a anunțat luni administrația regională, informează Reuters, citat de Hotnews.
Hotnews - lun, 04 aug. 2025, 11:15
Atac cu drone al Ucrainei a provocat un indendiu în regiunea Volgograd, din sudul Rusiei

O dronă neexplodată a căzut pe șinele de cale ferată în apropierea gării Archeda, a anunțat guvernatorul regiunii Volgograd, Andrei Bocharov, potrivit unui mesaj al administrației regionale publicat pe Telegram.

„Nu au fost raportate pagube la șine”, a declarat administrația.

Agenția de știri rusă TASS a relatat că mai multe trenuri regionale au înregistrat întârzieri în zonă. Zborurile de la aeroportul regional din orașul Volgograd, care este centrul administrativ al regiunii Volgograd, au fost suspendate timp de câteva ore înainte de a fi reluate în jurul orei locale 6:00, a declarat autoritatea rusă pentru aviație civilă Rosaviatsia pe Telegram.

Peste 60 de drone ucrainene doborâte, anunță Moscova

Ministerul rus al Apărării a declarat că sistemele sale de apărare au distrus în total 61 de drone ucrainene în timpul nopții, dintre care șase în regiunea Volgograd. Ministerul raportează doar numărul de drone distruse, nu și numărul celor lansate de Ucraina.

Bocharov a declarat că atacul a fost „masiv” și a vizat infrastructura energetică și de transport. Regiunea Volgograd a mai fost anterior ținta dronelor ucrainene.

Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent informațiile venite din partea Rusiei. Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ucrainei, care a lansat frecvente atacuri asupra infrastructurii din Rusia, considerate de Kiev esențiale pentru eforturile de război ale Moscovei, inclusiv asupra regiunii Volgograd, situată nu departe de granița cu Ucraina.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...