Atac masiv al Ucrainei în Rusia, cu drone, inclusiv în zona Moscovei, anunţă oficialii ruşi

Rusia a anunţat vineri că a doborât în timpul nopţii de joi spre vineri 221 de drone ucrainene, acesta fiind unul dintre cele mai masive atacuri ale armatei Kievului în cei trei ani şi jumătate de ofensivă rusă, în ajunul unor ample manevre militare ruso-belaruse, informează AFP.
AGERPRES - vin, 12 sept. 2025, 09:12
Atac masiv al Ucrainei în Rusia, cu drone, inclusiv în zona Moscovei, anunţă oficialii ruşi

Dintre aceste drone „interceptate şi doborâte” de apărarea antiaeriană rusă, nouă au fost în regiunea Moscovei şi 28 în cea unde este situat al doilea oraş ca mărime al Rusiei, Sankt-Petersburg (nord-vest), a anunţat Ministerul rus al Apărării pe Telegram.

În această ultimă regiune, departe de front şi aproape de ţările baltice şi de Finlanda, acest atac a incendiat o navă din portul Primorsk, la Marea Baltică, potrivit guvernatorului Aleksandr Drojdenko, scrie Agerpres.

Acesta a precizat pe Telegram că incendiul a fost stins şi că nu există niciun risc de scurgere a petrolului.

În timp ce armata Kremlinului bombardează zilnic Ucraina după lansarea ofensivei sale în februarie 2022, Kievul lansează la rândul său drone spre Rusia în fiecare noapte.

Armata ucraineană îşi concentrează în ultimele săptămâni loviturile asupra infrastructurilor petroliere, sector-cheie al economiei ruse pe care Occidentul vrea să îl sancţioneze.

Aceste atacuri rămân în general limitate la câteva zeci de drone, mult mai puţin decât cele peste 200 interceptate în timpul nopţii de joi spre vineri.

Această salvă intervine la două zile după intruziunea de drone ruse în Polonia, membră a NATO, intruziune care a provocat agitaţie şi revoltă în rândul aliaţilor săi europeni.

Polonia, Lituania şi Letonia, şi ele ţări membre ale NATO şi care se învecinează cu Belarus, şi-au întărit securitatea şi au restrâns traficul aerian în condiţiile în care vineri încep lângă Minsk manevre militare comune ale Rusiei şi Belarus.

Aceste exerciţii sunt denumite Zapad-2025 (Vest-2025), cu referire la faptul că ele se derulează în vestul alianţei ruso-belaruse.

Această ediţie este prima de la începutul conflictului în Ucraina, în februarie 2022. Cea din 2021 mobilizase circa 200.000 de soldaţi ruşi, cu câteva luni înainte de lansarea asaltului rus împotriva Kievului.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri feroviare în construcție din România
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri ...
Progres la tunelurile Ormeniș și Homorod ale liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara. TBM-urile ("cârtițele") au forat împreună 6,83 kilometri, potrivit celor mai recente date ale CFR......
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile și să țină pasul cu inflația – raport
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile ...
România are clienți mulțumiți de serviciile de internet și telefonie mobilă, dar operatorii nu reușesc să transforme ...
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Programul guvernamental de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat, în condiţiile în care ...
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi Statele Unite ale Americii (SUA) au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025, ...