Atacurile în estul Ucrainei s-au intensificat, în timp ce Kievul atenţionează asupra mişcărilor ruse la frontiera cu Republica Moldova

Atacurile în zona de est a Ucrainei s-au intensificat joi, potrivit armatei ucrainene, în timp ce guvernul de la Kiev a atenţionat cu privire la mişcări ale forţelor ruse şi proruse la frontiera Ucrainei cu Republica Moldova, informează dpa.
AGERPRES - J, 28 apr. 2022, 13:33
Atacurile în estul Ucrainei s-au intensificat, în timp ce Kievul atenţionează asupra mişcărilor ruse la frontiera cu Republica Moldova

Potrivit Statului Major al armatei ucrainene, forţele ruse şi-au înteţit în mod semnificativ ritmul atacurilor în estul Ucrainei. Moscova a comasat de asemenea forţe suplimentare lângă oraşul Izium, cu scopul aparent de a încercui forţele ucrainene în est, scrie Agerpres.

De la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, o mare parte dintre lupte s-a concentrat în regiunile estice Lugansk şi Doneţk, care se află în parte sub controlul separatiştilor proruşi. La scurt timp de la declanşarea invaziei, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia recunoaşte independenţa acestor „republici populare” faţă de Kiev.

Guvernatorul Luganskului, Serhii Haidai, care este loial Kievului, a anunţat pe Telegram că s-au înregistrat distrugeri serioase în oraşele Lisiciansk şi Popasna. Patru persoane au fost ucise şi patru au fost rănite în atacuri ruse în regiunea Lugansk în ultima zi, a adăugat el. Armata rusă a lovit ţinte civile de zeci de ori, cu lovituri aeriene şi de artilerie, a mai spus Haidai.

Între timp, guvernul ucrainean urmăreşte cu îngrijorare evoluţiile din sud-vestul Ucrainei, după ce o serie de explozii au avut loc în regiunea separatistă prorusă Transnistria din Republica Moldova.

„Am considerat întotdeauna Transnistria un cap de pod care comportă unele riscuri pentru noi”, a declarat Mihail Podoliak, consilier al preşedintelui ucrainean Zelenski, miercuri seara, potrivit agenţiei de presă Unian.

Regiunea separatistă transnistreană se află aproape de portul ucrainean Odesa.

Podoliak a estimat numărul de soldaţi ruşi desfăşuraţi în Transnistria la 1.500-2.000. El a descris recentele explozii drept o provocare a Rusiei, pentru a fi utilizată ca pretext pentru o acţiune militară.

Te-ar mai putea interesa și
Libra Internet Bank acordă o finanțare de 56 milioane de lei pentru proiectul rezidențial CITIUS din Cluj-Napoca
Libra Internet Bank acordă o finanțare de 56 milioane de lei pentru proiectul rezidențial CITIUS din Cluj-Napoca
Libra Internet Bank susține prima fază a proiectului rezidențial CITIUS din Cluj-Napoca, dezvoltat pe amplasamentul fostei platforme industriale Fimaro, printr-o finanțare de 56 milioane de lei.......
tbi bank acordă 7,85 milioane de euro dezvoltatorului REDESIGN pentru continuarea proiectului Stejeriș din Brașov
tbi bank acordă 7,85 milioane de euro dezvoltatorului REDESIGN pentru continuarea proiectului Stejeriș din Brașov
tbi bank acordă o finanțare de 7,85 milioane de euro, pe o perioadă de 24 de luni, dezvoltatorului REDESIGN, pentru finalizarea ...
Fenomene extreme în Bucureşti şi în 13 judeţe din România – Unde va fi Cod galben şi care sunt zonele afectate de vreme extremă până luni (prognoză ANM)
Fenomene extreme în Bucureşti şi în 13 judeţe din România – Unde va fi Cod galben şi care sunt zonele afectate ...
Vreme extremă în Bucureşti şi în 13 judeţe - Meteorologii au emis, vineri, o atenţionare Cod galben de caniculă, ...
Scandal la Agenţia Naţională pentru Sport (ANS). Ce a descoperit Curtea de Conturi
Scandal la Agenţia Naţională pentru Sport (ANS). Ce a descoperit Curtea de Conturi
Curtea de Conturi a constatat abateri semnificative şi generalizate cu privire la modul în care Agenţia Naţională pentru ...