Atentate la Paris: Întrevedere Merkel-Hollande, la 25 noiembrie, pe tema cooperării în lupta împotriva terorismului

Economica.net
20 11. 2015
202904_francois_hollande_angela_merkel_98621400

Vizita cancelarului german intervine între două deplasări ale preşedintelui francez, care se va afla marţi, 24 noiembrie, la Washington, pentru o întrevedere cu preşedintele american Barack Obama, iar joi, 26 noiembrie, la Moscova, unde va avea convorbiri cu Vladimir Putin.

După atentatele de la Paris din 13 noiembrie, care s-au soldat cu 130 morţi şi 350 de răniţi, potrivit unui ultim bilanţ publicat vineri, preşedintele francez s-a pronunţat pentru crearea unei coaliţii extinse, ‘unice’, pentru a lupta împotriva jihadiştilor grupării Statul Islamic (SI) în Siria şi în Irak.