Atenţie la cosmetice: Unele dintre ele sunt periculoase pentru sănătate

Revelionul se apropie, iar fiecare femeie doreşte să arate cât mai bine pentru petrecerea dintre ani. Un machiaj inspirat poate desăvârşi o toaletă specială. Însă nu toate produsele cosmetice sunt sănătoase.
Economica.net - mie, 28 dec. 2011, 07:26

Se întâmplă des să avem încredere în producători şi să credem că reglementările existente ne protejează.

Numai că realitatea este alta. Legea permite multe, iar în produsele folosite de noi pot exista numeroase substanţe periculoase pentru sănătate.

În urma unui control realizat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor s-a depistat faptul că multe produse de înfrumuseţare au în compoziţie metale grele, substanţe interzise de normele europene.

„Sfătuim consumatorii să nu se zgârcească atunci când este vorba de sănătatea lor şi să-şi cumpere produse cosmetice numai din magazine autorizate, nu de la tarabă (….) Să urmărească încadrarea în cadrul termenului de valabilitate al produsului, pentru că şi produsele cosmetice au un termen de garanţie (…) În general, un alt indiciu care ne ajută să cumpărăm un produs cosmetic este traducerea elementelor de identificare în limba română. Un produs care nu este tradus în limba română are deja o provenienţă dubioasă”, a declarat Sânziana Colibă, comisar ANPC.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se va întâmpla în SUA, China şi zona euro în 2026 şi 2027 – prognoze OCDE
Ce se va întâmpla în SUA, China şi zona euro în 2026 şi 2027 – prognoze OCDE
Economia mondială ar urma să facă faţă turbulenţelor provocate de războiul din Orientul Mijlociu mai bine decât se preconiza anterior, susţinută de subvenţiile guvernamentale pentru......
Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut anual cu 2,5% în august 2026 – date BNR
Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut anual cu 2,5% în august 2026 – date BNR
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat, în august 2026, cu 0,5% faţă de luna anterioară, până ...
Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, semnal puternic de alarmă: Suntem în război civil! România, măturată de El Nino economic
Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, semnal puternic de alarmă: Suntem în război civil! România, măturată ...
Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, trage un puternic semnal de alarmă. El arată că România este într-o ...
Grindeanu s-a întâlnit cu Bolojan: au stabilit calendarul învestirii Guvernului Mureşan (surse)
Grindeanu s-a întâlnit cu Bolojan: au stabilit calendarul învestirii Guvernului Mureşan (surse)
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit, miercuri, cu preşedintele PNL, Ilie Bolojan, cei doi stabilind calendarul ...