Atuurile României în privința implicării în reconstrucția Ucrainei sunt portul Constanța și Dunărea – Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, că atuurile României în privința implicării în procesul de reconstrucție a Ucrainei sunt hub-urile logistice, portul Constanța și Dunărea, scrie Agerpres.
AGERPRES - mie, 20 aug. 2025, 20:07
Atuurile României în privința implicării în reconstrucția Ucrainei sunt portul Constanța și Dunărea - Nicușor Dan

„Coaliția de Voință are obiectivul, pe de o parte, de a asigura în acest moment, resurse pentru Ucraina, pentru ca să țină piept agresiunii ruse și, pe de altă parte, să pregătească situația post-război, inclusiv reconstrucția. Poziția pe care noi o avem, faptul că am avut niște hub-uri logistice prin care s-a tranzitat, și umanitar, și echipament militar, asta ne va ajuta. Adică, aceleași hub-uri care au fost și în Polonia și în România vor fi utilizate pentru transport de materiale, pentru tot procesul de reconstrucție. De asemenea, Portul Constanța este important în procesul de reconstrucție. Dunărea – există această cale de transport care este ieftină, deci, astea sunt atuurile României imediat după ce vom vorbi de reconstrucție”, a afirmat președintele Nicușor Dan, într-o declarație de presă la Roșia Montană.

El și-a exprimat, miercuri, din nou, rezerva cu privire la faptul că Rusia își dorește pacea.

„În conferința de duminică (a Coaliției de Voință – n.r.), am spus că interesul nostru este să avem cât mai repede acea întâlnire în trei – Statele Unite, Rusia, Ucraina, tocmai pentru ca să vedem Rusia la masa negocierilor și, de asemenea, am spus că e important ca Statele Unite să rămână implicate față de acest război. Lucrul ăsta s-a întâmplat. Deci avem, președintele Trump care dorește, și care a și anunțat și care a și vorbit cu președintele Putin, pentru ca aceste întâlniri să aibă loc. Mai departe de asta, e de văzut cât de serioasă va fi Rusia”, a declarat șeful statului.

Nicușor Dan a adăugat că a fost o discuție deschisă și marți a Coaliției de Voință, în care ‘unii erau mai optimiști, unii erau mai pesimiști despre cum se va comporta Rusia’.

Președintele României a afirmat că el este unul dintre cei pesimiști în privința acțiunilor viitoare ale Moscovei. „Adică eu cred că Rusia va trage de timp în continuare și tocmai de-aia e important ca Statele Unite să rămână la masă și, în momentul în care va fi convinsă, să aplice și pachetul de sancțiuni pe care îl are pregătit, e deja discutat în Congres. Bine, ideal ar fi să avem pace în câteva zile, dar pentru situația în care nu se întâmplă, pace sau încetarea focului, dar pentru situația în care nu se întâmplă, pachetul 19 de sancțiuni economice al Europei este în pregătire și pachetul american de sancțiuni, de asemenea”, a mai spus președintele Nicușor Dan.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Premier Energy Group îl numește pe fostul director general al BVB Adrian Tănase în funcția de membru interimar al Consiliului de Administrație
Premier Energy Group îl numește pe fostul director general al BVB Adrian Tănase în funcția de membru interimar al Consiliului ...
Compania Premier Energy Group anunță numirea lui Adrian Tănase, CFA, în funcția de membru interimar al Consiliului de Administrație, începând cu data de 17 iulie 2026, în urma demisiei......
Ilie Bolojan le-a spus sindicatelor că PNL va vota Legea salarizării în varianta agreată cu Comisia Europeană
Ilie Bolojan le-a spus sindicatelor că PNL va vota Legea salarizării în varianta agreată cu Comisia Europeană
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, le-a dat asigurări, joi, reprezentanţilor confederaţiilor sindicale, că PNL va vota ...
MIPE: Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi a fost atacată cibernetic și nu poate fi accesată
MIPE: Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi a fost atacată cibernetic și nu poate fi accesată
Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi, dedicată derulării procedurilor de achiziţii de către beneficiarii privaţi ...
Grupul BEI aprobă finanțări noi de peste 17 miliarde de euro, inclusiv pentru energia nucleară a României și punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina și UE
Grupul BEI aprobă finanțări noi de peste 17 miliarde de euro, inclusiv pentru energia nucleară a României și punctele ...
Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat finanțări noi în valoare 17,4 miliarde de euro pentru consolidarea ...