Au început importurile de gaze. N-avem nevoie de ele, dar firmele sunt silite de ruşi să le aducă

Din această săptămână, în România intră circa 650.000 de metri cubi de gaze ruseşti zilnic. Acestea trebuie să-şi găsească cumpărători într-o piaţă deja suprasaturată cu ofertă.
Economica.net - vin, 06 nov. 2015, 10:14
Au început importurile de gaze. N-avem nevoie de ele, dar firmele sunt silite de ruşi să le aducă

De luni, 2 noiembrie, România a început să importe gaze din Rusia, pentru prima dată în sezonul rece 2015-2016. Potrivit datelor Transgaz, în ţară se aduc cantităţi relativ mici, în jurul a 7.000 de MWh zilnic, circa 643.000 de metri cubi, prin gazoductele cu intrare pe la Medieşul Aurit, în nordul ţării, şi Isaccea, în Dobrogea. Gazele importate reprezintă circa 1% din consumul zilnic al României, practic insignifiant.

Deşi poate părea ciudat ca România să importe acum gaze, din moment ce pe piaţa locală sunt suficiente gaze disponibile şi depozitele de stocare pline, surse din piaţă ne-au precizat că este perfect normal. „Sunt aceiaşi intermediari care au adus gaze şi în anii trecuţi. Cel mai probabil, aduc gaze pentru că trebuie să respecte contractul cu ruşii, de tip „take or pay” – aduci sau nu fizic gaze, plăteşti oricum”, au explicat sursele. Prin urmare, cantităţile acestea mici de gaze sunt aduse în ideea de a le valorifica pe piaţa locală, pentru că oricum sunt plătite. Cât despre cine aduce, nu există decât două variante: Conef, un joint-venture între Vimetco, patronul Alro, şi Gazprom sau WIEE , o firma deţinută 100% de Gazprom.

Preţul gazelor ruseşti a scăzut considerabil în acest an, de la peste 300 de dolari pe mia de metri cubi la 210-220 de dolari, în prezent. Bugetul Gazprom pentru 2016 se face pe un preţ al gazului de circa 200 de dolari. Prăbuşirea preţului la gazele ruseşti o urmează pe cea a barilului de petrol, care a pierdut peste 50% din valaore, în ultimul an.

România are o consum intern de 10-11 miliarde de metri cubi de gaze anual. Circa 5% din această cantitate provin din import.

Producţia locală de gaze este împărţită între Petrom şi Romgaz.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se cumpără cel mai mult pentru școală: de la caiete, și creioane, la termosuri, laptopuri și imprimante
Ce se cumpără cel mai mult pentru școală: de la caiete, și creioane, la termosuri, laptopuri și imprimante
Pe măsură ce se apropie începutul noului an școlar, românii își îndreaptă tot mai mult atenția către produsele esențiale pentru școală. Datele Compari.ro pentru perioada 2-28 august......
Gigantul STRABAG preia o afacere românească. Achiziţia Brenneka Install S.R.L. şi Samivo Instal S.R.L. de către austrieci, analizată de Consiliul Concurenţei
Gigantul STRABAG preia o afacere românească. Achiziţia Brenneka Install S.R.L. şi Samivo Instal S.R.L. de către austrieci, ...
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Strabag Property and Facility Services GmbH, Austria, intenţionează ...
Ce spune Diana Buzoianu despre scandalul de la Apele Române
Ce spune Diana Buzoianu despre scandalul de la Apele Române
Niciun inspector din cadrul Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR) nu va mai răspunde ierarhic superior unui ...
Economia UE a crescut cu 0,7% în trimestrul doi din 2026  – date Eurostat
Economia UE a crescut cu 0,7% în trimestrul doi din 2026 – date Eurostat
Produsul Intern Brut a crescut cu 0,6% în zona euro şi cu 0,7% în Uniunea Europeană, în trimestrul doi din 2026, comparativ ...