Au reînceput scumpirile în benzinării. OMV Petrom a crescut prețul motorinei azi, cât costă acum carburanții

14 05. 2026
benzina_58093100_73087400

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a crescut în după-amiaza zilei de 14 mai prețul motorinei standard cu 10 bani pe litru, potrivit datelor din aplicația Monitorul Prețurilor a Consiliului Concurenței. Prețul benzinei a rămas nemodificat.

Aceeași situație este întâlnită acum și în stațiile OMV.

Este prima scumpire operată de Petrom după o serie de trei ieftiniri consecutive, în care prețurile la motorină scăzuseră cu 45 de bani pe litru. Ultima ieftinire a avut loc acum două zile.

Momentan, celelalte lanțuri nu au modificat prețurile, dar acest lucru se va întâmpla probabil orele viitoare sau mâine dimineață.

Amintim că piața carburanților funcționează acum în baza unei reglementări de criză impuse de Guvern și valabile până în iunie, prin care adaosurile comerciale sunt limitate la cele de anul trecut iar prețurile pot crește cel mult o dată pe zi.

Iată care este prețul motorinei la stațiile din București în după amiaza zilei de 14 mai:

Petrom: 9,48 lei

OMV: 9,54 lei

Rompetrol: 9,44 lei

MOL: 9,59 lei

Lukoil: 9,59 lei

SOCAR: 9,59 lei

Iată care este prețul benzinei la stațiile din București în după amiaza zilei de 14 mai:

Petrom: 9,12 lei

OMV: 9,18 lei

Rompetrol: 9,18 lei

MOL: 9,18 lei

Lukoil: 9,18 lei

SOCAR: 9,14 lei