Au venit banii din PNRR – Ciucă anunţă că peste 1.400 de Primării din ţară au la dispoziţie 2,4 miliarde de euro

Peste 1.400 de Primării din ţară au la dispoziţie 2,4 miliarde de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a declarat, marţi, premierul Nicolae Ciucă, care a participat, la Palatul Victoria, la semnarea primelor contracte finanţate din PNRR selectate în cadrul apelului de proiecte "Valul Renovării".
AGERPRES - mar, 07 iun. 2022, 15:18
Au venit banii din PNRR - Ciucă anunţă că peste 1.400 de Primării din ţară au la dispoziţie 2,4 miliarde de euro

Potrivit unui comunicat al Guvernului, este vorba despre şapte contracte de finanţare încheiate între autorităţi publice locale şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în valoare de peste 92 milioane de lei. Acestea vizează reabilitarea şi modernizarea unor unităţi de învăţământ şi Primării, creşterea eficienţei energetice şi eficientizarea termică a unor sedii administrative, scrie Agerpres.

„Este prima activitate prin care marcăm atragerea banilor europeni prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. (…) Practic, prin acest demers de astăzi, demonstrăm angajamentul Guvernului de a pune în mişcare toate mecanismele, astfel încât să putem să atragem banii alocaţi prin PNRR. Dincolo de cele şapte Primării care au fost alese pentru a semna astăzi primele proiecte, sunt alte 1.430 care au la dispoziţie 2,4 miliarde de euro”, a precizat Ciucă.

El a subliniat că semnarea contractelor de finanţare a proiectelor de creştere a eficienţei energetice pentru obiective publice locale reprezintă un semnal privind susţinerea pe care Guvernul o acordă comunităţilor locale.

Prim-ministrul a menţionat că, tot marţi, la Ministerul Transporturilor, va fi semnat primul contract aferent tronsonului Ploieşti – Buzău din Autostrada Moldovei.

Potrivit acestuia, derularea apelului de proiecte s-a făcut într-o manieră „cât se poate de transparentă” şi de modernă, într-un sistem digital, oferind şanse egale de finanţare tuturor comunităţilor locale, indiferent de regiune sau de apartenenţa politică a primarului, iar cetăţenilor posibilitatea de a vedea cum sunt alocate fondurile publice naţionale şi europene.

Nicolae Ciucă a adăugat că, într-o perioadă scurtă de timp, Guvernul a reuşit să îndeplinească toate jaloanele şi ţintele asumate prin PNRR.

„Şi, totodată, am fost în măsură să transmitem prima cerere de finanţare la Bruxelles. În acest moment, Guvernul lucrează la cea de-a doua cerere, astfel încât să putem să asigurăm ca până la sfârşitul anului să beneficiem de întreaga sumă alocată prin PNRR pentru anul acesta, aproximativ 10 miliarde de euro”, a susţinut premierul.

Conform comunicatului Guvernului, în perioada 1 aprilie – 30 mai, au fost depuse 1.437 de cereri de finanţare, care vor beneficia de 2,4 miliarde de euro pentru a asigura tranziţia către un fond construit verde şi rezilient.

La eveniment au mai participat vicepremierul Kelemen Hunor, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, şi secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu.

Te-ar mai putea interesa și
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în 2026 cu 400.000 barili pe zi (bpd), a şasea înrăutăţire consecutivă a......
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare de 8 milioane de dolari în urma unei emisiuni de obligațiuni
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare ...
NAGA Group, grupul fintech listat la Bursa de Valori din Frankfurt, condus de antreprenorul român Octavian Pătrașcu și ...
Comisia Europeană susține că i se pare regretabilă propunerea de tăiere semnificativă a viitorului buget al UE făcută de președinția Consiliului Uniunii Europene
Comisia Europeană susține că i se pare regretabilă propunerea de tăiere semnificativă a viitorului buget al UE făcută ...
Comisia Europeană şi-a exprimat luni regretul faţă de ''tăierile semnificative'' propuse de preşedinţia Consiliului ...
88% dintre români spun că știu ce să facă în caz de cutremur, dar numai 44% au un plan pregătit – studiu IRES
88% dintre români spun că știu ce să facă în caz de cutremur, dar numai 44% au un plan pregătit – studiu IRES
Românii se declară bine informați legat de ceea ce ar trebui să facă în cazul unui cutremur, însă măsurile concrete ...