Audi este în discuţii pentru preluarea Ducati, pentru 850 milioane euro

Constructorul de autoturisme de lux Audi, controlat de grupul Volkswagen, este în discuţii pentru preluarea producătorului italian de motociclete Ducati Motor Holding de la Investindustrial SpA, pentru 850 milioane euro.
Economica.net - mar, 13 mart. 2012, 10:17
Audi este în discuţii pentru preluarea Ducati, pentru 850 milioane euro

Preţul luat în calcul de Audi include asumarea unor datorii de 800 milioane euro ale Ducati, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei.

Constructorul german are până la mijlocul lunii aprilie dreptul de primă ofertă pentru preluarea Ducati.

Preşedintele Volkswagen, Fedrinand Piech, şi-a exprimat pentr prima dată public intenţia de a prelua Ducati în aprilie 2008, însă a pierdut atunci cursa în favoarea Investindustrial.

Grupul Volkswagen deţine în prezent nouă mărci, precum Volkswagen, Audi, Skoda, Seat, Lamborghini, Scania şi MAN, însă nu are nicio marcă de motociclete.

Analiştii consideră că Volkswagen nu are prea multe de câştigat din preluarea unui producător de motociclete, însă grupul ar putea face o astfel de achiziţie doar de dragul prestigiului.

Investindustrial, companie de capital privat cu sediul la Milano, analizează dacă ar trebui să listeze Ducati la Hong Kong în acest an sau să vândă compania, au declarat în luna februarie surse apropiate discuţiilor.

Ducati a fost delistată de pe bursa de la Milano în anul 2008.

Contactaţi de Bloomberg, reprezentanţii Volkswagen şi Investindustrial au refuzat să comenteze informaţiile.

Pe de altă parte, Hero MotoCorp, cel mai mare constructor de motociclete din India, a anunţat săptămâna trecută că ia în calcul preluarea Ducati pentru a se extinde pe plan internaţional.

Grupul german BMW, care deţine deja o divizie proprie de motociclete, a arătat în luna februarie că nu este interesat de Ducati.

Te-ar mai putea interesa și
China – Producătorii de fotovoltaice anunţă că cererea provocată de război nu va elimina supracapacităţile
China – Producătorii de fotovoltaice anunţă că cererea provocată de război nu va elimina supracapacităţile
Producătorii chinezi de echipamente fotovoltaice spun că este puţin probabil ca orice creştere a cererii globale de energie regenerabilă, din cauza diminuării ofertei de petrol ca urmare a......
DHL aduce DHL Supply Chain în România, care începe operațiunile pentru Pepco
DHL aduce DHL Supply Chain în România, care începe operațiunile pentru Pepco
DHL Supply Chain, divizia de logistică contractuală a Grupului DHL, își face intrarea pe piața din România și începe ...
Noi ambalaje la SGR? Ce spune şeful RetuRo despre introducerea cutiilor de lactate, borcane cu sosuri, oţet, borş şi alte produse în sistemul de Garanţie – Returnare
Noi ambalaje la SGR? Ce spune şeful RetuRo despre introducerea cutiilor de lactate, borcane cu sosuri, oţet, borş şi ...
Nu credem că este momentul potrivit ca, anul acesta, să aducem noi tipuri de ambalaje, noi tipuri de materiale sau de produse ...
Surpriză. Ungurii de la MVM au cea mai bună ofertă concurențială de gaze pentru populația României. Bonus: este singura cu preț sub vechiul plafon
Surpriză. Ungurii de la MVM au cea mai bună ofertă concurențială de gaze pentru populația României. Bonus: este singura ...
Compania maghiară de stat MVM, activă și în România, are în momentul de față cea mai bună ofertă concurențială ...