Audi se aşteaptă la vânzări record în 2016, în urma lansării a peste 20 de modele

Audi AG, divizia de lux a Volkswagen, se aşteaptă ca lansările de noi modele să majoreze vânzările companiei la un nivel record în acest an, în ciuda 'condiţiilor extrem de dificile' de pe piaţă, a anunţat joi directorul general Rupert Stadler, transmit Bloomberg şi Reuters, citate de Agerpres.
Economica.net - J, 12 mai 2016, 16:29
Audi se aşteaptă la vânzări record în 2016, în urma lansării a peste 20 de modele

Audi, cel mai mare contributor la câştigurile VW, se confruntă cu o varietate de probleme în acest moment, inclusiv fluctuaţiile de curs valutar, competiţia în creştere de pe piaţa auto chineză şi posibilul vot în favoarea ieşirii Marii Britanii din UE (Brexit), a declarat Rupert Stadler la Adunarea Generală a Acţionarilor.

De asemenea, poziţia Audi este afectată de scandalul emisiilor în care este implicat Volkswagen. Anul trecut, Audi a pus deoparte 228 milioane de euro (260 milioane de dolari) pentru a acoperi reparaţiile la vehiculele afectate, riscurile legale şi alte măsuri legate de implicarea companiei, a anunţat şeful producătorului auto german.

Dar Audi speră că în urma lansării a peste 20 de modele noi sau restilizate vânzările din acest an să le depăşească pe cele trecut, care s-au situat la nivelul record de 1,8 milioane de vehicule.

În primul trimestru 2016, Mercedes a livrat 483.487 vehicule, depăşind cele 478.743 vândute de BMW, iar rata sa de creştere a vânzărilor a fost dublă faţă de cea a BMW. Dacă tendinţa continuă, Mercedes va depăşit BMW anul acesta, devenind cel mai mare producător de automobile de lux din lume. În 2015, Mercedes a urcat pe locul doi, depăşind Audi.

Grupul Volkswagen este implicat în prezent într-un scandal de amploare după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. La rândul său, Audi a recunoscut că în cazul său 2,3 milioane de maşini pe plan global au fost echipate cu acel software care permitea vehiculelor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu şi în timpul operaţiunilor normale.

Oficialii Audi au informat recent că vor plăti în medie angajaţilor de la fabricile din Ingolstadt şi Neckarsulm un bonus de 5.420 euro (5.890 dolari), în scădere de la 6.540 euro în 2014.

În aprilie, vânzările Audi au crescut cu 7,5% pe plan global, la 164.350 vehicule, creşteri fiind înregistrate pe majoritatea pieţelor: China (9,4%), Europa (9%) şi SUA (5,8%). În primele patru luni din acest an, Audi a livrat în întreaga lume 620.100 vehicule, în creştere cu 4,9% faţă de perioada similară din 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Noul El Dorado – Toată planeta se luptă pentru Arctica. UE desemnează un consilier special în cursa pentru influenţa în regiunea arctică
Noul El Dorado – Toată planeta se luptă pentru Arctica. UE desemnează un consilier special în cursa pentru influenţa ...
Comisia Europeană l-a desemnat pe fostul premier finlandez Jyrki Katainen în funcţia de consilier special al Uniunii Europene pentru Arctica, pe fondul special unei curse pentru influenţă în......
Verdict final în cel mai mare proces imobiliar al deceniului: România scapă de plata a 400 de mil. de euro către Plaza Centers pentru Casa Radio
Verdict final în cel mai mare proces imobiliar al deceniului: România scapă de plata a 400 de mil. de euro către Plaza ...
Dezvoltatorul Plaza Centers, care a depus în 2022 o cerere de arbitraj la Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor ...
Strâmtoarea Ormuz – Israelul sprijină blocada SUA asupra porturilor iraniene. Ce spune China şi ce pregătesc Franţa şi Marea Britanie
Strâmtoarea Ormuz – Israelul sprijină blocada SUA asupra porturilor iraniene. Ce spune China şi ce pregătesc Franţa ...
Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a exprimat luni sprijinul pentru blocada asupra porturilor iraniene anunţată ...
Ce spune China după ce Ungaria şi-a ales un nou lider
Ce spune China după ce Ungaria şi-a ales un nou lider
China - Guvernul de la Beijing l-a felicitat luni pe liderul ungar Peter Magyar pentru victoria sa în alegerile parlamentare ...