Aurescu: România şi Croaţia sunt pregătite pentru aderarea la Schengen – VIDEO

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat luni că România şi Croaţia sunt pregătite pentru aderarea la spaţiul Schengen şi sunt parte a soluţiei de care are nevoie în acest moment Uniunea Europeană în ceea ce priveşte gestionarea fluxurilor migratorii.
AGERPRES - lun, 28 nov. 2022, 10:30
Aurescu: România şi Croaţia sunt pregătite pentru aderarea la Schengen - VIDEO

Aurescu a avut o întâlnire cu ministrul Afacerilor Externe şi Europene al Republicii Croaţia, Gordan Grlic Radman, scrie Agerpres.

„În ceea ce priveşte agenda europeană, am abordat cu domnul ministru în mod prioritar obiectivul pe care ambele state îl urmăresc în această perioadă, şi anume aderarea la spaţiul Schengen, pe fondul celor mai recente evoluţii înregistrate în acest dosar. Împărtăşim o evaluare comună, şi anume aceea că extinderea acestui spaţiu va contribui la întărirea frontierelor externe ale Uniunii Europene, la crearea unui spaţiu Schengen mai puternic şi mai rezilient în faţa provocărilor la adresa securităţii interne a Uniunii. Atât România, cât şi Croaţia sunt pregătite pentru aderare şi sunt parte a soluţiei de care are nevoie în acest moment Uniunea Europeană în ceea ce priveşte gestionarea fluxurilor migratorii şi, de asemenea, este clar că este în interesul Uniunii Europene ca spaţiul Schengen să fie întărit prin includerea ambelor state”, a spus Aurescu după întâlnire.

Discuţiile au vizat şi aderarea României şi Croaţiei la OCDE.

„Suntem împreună candidaţi în acest proces şi lucrăm împreună pentru paşii următori către procesul de negociere a aderării”, a spus Aurescu.

Ministrul croat a arătat că ţara sa se aşteaptă la o decizie pozitivă din partea Consiliului European în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul de liberă circulaţie şi că susţine adoptarea aceleiaşi decizii şi pentru România şi Bulgaria.

„Croaţia se aşteaptă la o decizie pozitivă din partea Consiliului European de a intra în spaţiul Schengen. În acest sens, susţinem adoptarea aceleiaşi decizii pentru România şi Bulgaria”, a spus Gordan Grlic Radman.

El a salutat raportul Comisiei Europene care propune finalizarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România.

Oficialul croat efectuează o vizită în România.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...