Aurul a depășit 4.600 de dolari, iar argintul a crescut cu peste 4% într-o singură zi. Până la finalul ciclului de creștere prețul aurului ar putea atinge 10.000 de dolari uncia

Aurul de investiții ar putea atinge 10.000 de dolari uncia la finalul clclului ascendent al prețului metalului prețios, spune Victor Dima, Manager Trezorerie la Tavex România,  Aurul s-a scumpit cu aproximativ 1,3%, depășind nivelul de 4600 de dolari, iar argintul a crescut cu aproximativ 4,1%, foarte aproape de un record istoric. Creșterea prețurilor metalelor a fost alimentată de protestele din Iran și de ancheta împotriva lui Jerome Powell, președintelui Rezervei Federale din Statele Unite, arată specialiștii Tavex.
Gabriela Ţinteanu - mar, 13 ian. 2026, 12:24
Aurul a depășit 4.600 de dolari, iar argintul a crescut cu peste 4% într-o singură zi. Până la finalul ciclului de creștere prețul aurului ar putea atinge 10.000 de dolari uncia

Aurul și argintul au înregistrat o creștere bruscă la începutul săptămânii, prețurile acestora majorându-se semnificativ în prima zi de tranzacționare. Evoluția reprezintă un semn clar al unei cereri sporite pentru metale prețioase, într-un context de incertitudine globală accentuată.

De la închiderea piețelor de vineri, 9 ianuarie, până luni, 12 ianuarie:

  • Aurul s-a scumpit cu aproximativ 1,3%, depășind temporar nivelul de 4.600 de dolari – cel mai ridicat preț înregistrat până în prezent.
  • Argintul a crescut și mai puternic, cu aproximativ 4,1%, atingând un preț de circa 83 de dolari pe uncie, foarte aproape de un record istoric.

Creșterea prețurilor metalelor prețioase a fost alimentată de două crize aflate în evoluție

Prima este reprezentată de protestele continue din Iran, marcate de o escaladare accentuată, un număr tot mai mare de victime și schimburi de amenințări între liderii Republicii Islamice și administrația președintelui Donald Trump.

A doua este scandalul izbucnit în jurul președintelui Rezervei Federale din Statele Unite, Jerome Powell, împotriva căruia a fost inițiată o anchetă privind renovarea clădirii băncii centrale. Powell însuși a amplificat tensiunile printr-o declarație publică în mass-media, acuzându-l pe președintele Donald Trump de presiuni politice.

Combinația dintre incertitudinea geopolitică și tulburările din funcționarea celei mai importante bănci centrale din lume a oferit un impuls puternic activelor de tip „refugiu”, precum aurul și argintul.

Citește și:

Febra aurului continuă şi în 2026. Cât de sus vor ajunge cotațiile (analiză HSBC)

O mișcare de o asemenea amploare într-o singură zi este relativ rară și indică, de regulă, o reacție emoțională și colectivă a piețelor. Analiștii susțin că un astfel de început de an este adesea un semnal al unei volatilități crescute și al unui interes susținut pentru metalele prețioase și în lunile următoare.

Potrivit lui Victor Dima, Manager Trezorerie la Tavex România, potențialul pe termen lung al aurului este departe de a fi epuizat: „Mișcarea actuală face parte dintr-un ciclu ascendent mai amplu. Dacă tendințele globale se mențin și problemele sistemelor monetare se adâncesc, prețul aurului de investiție ar putea atinge 10.000 de dolari pe uncie până la finalul acestui ciclu.”

Creșterea abruptă a prețurilor arată că investitorii caută siguranță într-un mediu tot mai incert. Atunci când cotațiile urcă atât de puternic într-un interval scurt, acest lucru confirmă faptul că metalele prețioase rămân în centrul atenției pe piețele globale.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...