Austeritatea taie din profituri în 2025. Director CEC Bank: „Prudență” este cuvântul care va caracteriza acest an

Anul 2025 va fi caracterizat de cuvântul prudență, în opinia lui Ionuț Lianu, Ofițer Șef Management Active și Pasive, CEC Bank. Totodată, politica de reducere a cheltuielilor bugetare, înghețarea salariilor și posibila reducere a dobânzii cheie de către BNR în a doua jumătate a anului ar putea reduce profitabilitatea economiei și implicit a sistemului bancar.
Gabriela Ţinteanu - mie, 05 feb. 2025, 10:59
Austeritatea taie din profituri în 2025. Director CEC Bank:

CEC Bank își va continua strategia de finanțare a companiilor și a persoanelor fizice și vrea să își păstreze locul în top cinci bănci, conform sursei citate.

”Evoluția pieței bancare va fi în bună măsură corelată evoluției economiei locale și internaționale. Nu cred că va fi o perioadă cu dezvoltări și dinamism ușor de estimat. Vedem o frânare în tendinţa de scădere a dobânzilor în contextul incertitudinilor fiscale și este posibil ca reluarea acestui trend să nu survină până în a doua jumătate a anului, ceea ce va contribui la alegerea prudentă a proiectelor de anvergură. Cred că prudența va fi unul dintre cuvintele de ordine pentru perioada următoare”, spune Ionuț Lianu, răspunzând la întrebările Economica.net.

Perspectivele economice pentru 2025 sunt încă neclare. Acestea vor depinde destul de mult de amploarea şi calendarul consolidării fiscale. Vor avea importanță și fondurile europene, care în acest an ar putea să depășească ca pondere din PIB valoarea de anul trecut, dacă și tranșa a 3-a din PNRR, de 2 miliarde euro, va fi recepționată în 2025.

Alt determinant al evoluției economice este infrastructura mare rutieră – câteva sute de kilometri de autostradă în construcţie. Lianu spune că se bazează pe fondurile europene tocmai pentru că anunțata perioadă de restrângere a deficitului fiscal poate implica reducerea investițiilor de la buget, astfel că principala opţiune pentru investiţii sunt aceste fonduri europene, din politica de coeziune şi din PNRR.

Cu toate acestea, în ultimii doi ani au intrat în România peste 2,5% din PIB în fiecare an, din bani europeni. Este de dorit ca acest trend să continue.

Alegerile prezidențiale locale, cele din regiune și din Europa, modul în care se vor rezolva conflictele armate din Ucraina, politica BNR și, nu în ultimul rând, capacitatea de a atrage fondurile europene vor avea și ele un cuvânt de spus la dezvoltarea economică din acest an.

Ionuț Lianu este de părere că marea infrastructură va fi unul dintre motoarele de creștere și rămâne de văzut rolul pe care îl va juca în acest an consumul, coroborat cu mixul de politici economice (fiscală şi monetară).

Cât de profitabil va fi sistemul bancar în 2025

Pe de o parte, dacă politica de reducere a cheltuielilor bugetare sau înghețarea salariilor vor conduce cel mai probabil la o reducere a ritmului consumului, acest lucru va afecta și profitabilitatea economiei și a sistemului bancar.

Veniturile mai multor tipuri de angajați, atât din sectorul public cât și din privat, au fost afectate de măsurile luate în 2025, ceea ce impactează consumul. Însă acesta nu este singurul factor. Dacă BNR va reduce dobânzile, lucru care nu e exclus să se întâmple în a doua jumătate a anului, acest fapt ar putea duce la reducerea veniturilor din dobânzi, în opinia lui Lianu.

Vrem să ne consolidăm poziția și să rămânem în top 5 bănci din sistem 

”Ne uităm cu optimism la anul 2025, chiar dacă va trebui să facem față multor provocări, mai ales că noii lideri politici ai țărilor mari din lume vor începe să-și implementeze agendele. Ce pot însă să vă asigur este că  banca noastră va continua să joace un rol important în economie, finanțând și sprijinind companiile și persoanele fizice, așa cum a fost cazul şi în alţi ani plini de provocări, precum 2020 sau 2022”, a declarat Ionuț Lianu.

Bancherul spune că obiectivul CEC Bank este să își consolideze poziția și să rămână în topul primelor 5 bănci și în perioada următoare.Vom continua integrarea valorilor și principiilor ESG în activitatea curentă. Sustenabilitatea a fost și rămâne o preocupare constantă pentru CEC Bank. Programele și inițiativele de transformare digitală adoptate de CEC Bank demonstrează angajamentul băncii, efortul și implicarea în aceste demersuri. Și în acest an vom acorda o deosebită atenție dezvoltării permanente a infrastructurii IT și a soluțiilor tehnologice care ne vor ajuta în captarea și măsurarea indicatorilor de sustenabilitate, dar și în automatizarea prelucrării datelor, fiind astfel pregătiți în a răspunde diverselor cerințe de raportare ESG”, precizează Lianu.

Procesul de digitalizare a operațiunilor clientelei va continua. Accesarea produselor și serviciilor bancare pe parcurs 100% digital își va urma diversificarea începută în anii trecuți. Programul amplu de Transformare al Băncii presupune bineînțeles continuarea proiectului de implementare a platformei CRM, un instrument esențial care optimizează activitățile zilnice și ajută la oferirea unor servicii de cea mai înaltă calitate și profesionalism clienților noștri. De asemenea, implementarea Core Banking System va începe în curând, la acest proces adăugându-se și un upgrade masiv în zona de ERP (platforma SAP), platforma financiar-contabilă actualizată.

Mai puține bănci și mai multă consolidare pe piață

”În primul rând, în acest an se vor fructifica deciziile de preluare luate în anii trecuți și, astfel, numărul băncilor de pe piața locală va scădea. Ca perspectivă, nu exclud ca procesul de consolidare să continue, pentru eficientizarea și scalarea activităților unor bănci mici de pe piață”, subliniază reprezentantul CEC Bank.

Despre o posibilă continuare a procesului de consolidare în regiune s-a vorbit, de curând și la Forumul Europei Centrale şi de Est 2025 însă nicio previziune clară nu se poate face în această perioadă, mai ales ca urmare a perspectivei politice și economice incerte dar și ca urmare a unor încercări de preluare bancare transfrontaliere date ca probabile dar totuși nesigure, din ultima perioadă, a comentat Lianu.

 

Te-ar mai putea interesa și
AFDD – dispozitivele de detecție a arcului electric care previn incendiile în instalații
AFDD – dispozitivele de detecție a arcului electric care previn incendiile în instalații
AFDD (Arc Fault Detection Device, în traducere „dispozitiv de detectare a defectului de arc electric”) este noua generație de echipamente de siguranță electrică menite să prevină......
E oficial. Ministrul Educației Daniel David a demisionat din Guvern
E oficial. Ministrul Educației Daniel David a demisionat din Guvern
Ministrul Daniel David și-a dat demisia luni din Guvernul României. Informația a fost confirmată pentru TVR Info de insuși ...
Primul oraș din România cu tren suspendat. Un ONG anunță că va face studiul de prefezabilitate
Primul oraș din România cu tren suspendat. Un ONG anunță că va face studiul de prefezabilitate
Asociația HaiCăSePoate va semna pe 24 ianuarie 2026 contractul pentru elaborarea studiului de prefezabilitate al primului ...
Ilie Bolojan: Cu siguranță anul viitor nu mai trebuie crescute niciun fel de taxe, dacă vor fi menținute măsurile adoptate de coaliție și va fi respectată disciplina bugetară
Ilie Bolojan: Cu siguranță anul viitor nu mai trebuie crescute niciun fel de taxe, dacă vor fi menținute măsurile adoptate ...
Anul viitor nu vor mai creşte taxele dacă Guvernul şi Parlamentul păstrează măsurile stabilite la nivelul coaliţiei ...