Australia impune noi restricții de siguranță în Sydney, ca urmare a revenirii pandemiei de coronavirus

Autorităţile australiene au ordonat sâmbătă noi restricţii, inclusiv închiderea mai multor companii la Sydney, pe fondul recrudescenţei pandemiei, în pofida mai multor săptămâni de izolare, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 17 iul. 2021, 11:24
Australia impune noi restricții de siguranță în Sydney, ca urmare a revenirii pandemiei de coronavirus

Toate magazinele considerate ”neesenţiale” vor trebui să-şi tragă obloanele la Sydney şi în suburbii, a anunţat Gladys Berejiklian, şefa guvernului statului australian Noul Wales de Sud, al cărui capitală este Sydney. Şantierele de construcţii şi-au întrerupt deja activitatea în această metropolă situată pe coasta de sud-est a Australiei.

Locuitorilor din cartierele cele mai afectate li se interzice să părăsească zona reşedinţei lor, cu excepţia cazului în care lucrează în sectorul sănătăţii sau în serviciile de urgenţă.

Carantina din Sydney, instituită din 26 iunie şi prelungită deja de două ori, cel puţin până la 30 iulie, vizează peste şase milioane de locuitori.

Provincia australiană Noul Wales de Sud a înregistrat un nou deces, iar numărul de noi infecţii zilnice este de peste 100, a indicat sâmbătă Gladys Berejiklian. ”Nu-mi amintesc ca statul nostru să se fi confruntat vreodată cu o astfel de provocare”, a adăugat ea.

Locuitorii din Melbourne au intrat sâmbătă în a doua zi a celei de-a cincea carantine, iar autorităţile au intensificat controalele deja stricte la sosirile din Sydney.

„Am acţionat prompt şi ferm pentru a ne asigura ca această carantină să fie cât mai scurtă posibil”, a declarat presei Martin Foley, ministrul sănătăţii de stat statului Victoria, al cărui capitală este Melbourne.

Australia a fost mult timp lăudată pentru rezultatele sale iniţiale bune în privinţa gestionării pandemiei, datorate în principal închiderii foarte stricte a graniţelor imensului stat insular.

Dar campania de vaccinare decurge foarte lent, cu mai puţin de 10% din populaţie vaccinată, în timp ce în multe ţări revin măsurile restrictive din cauza răspândirii variantei Delta a coronavirusului.

 

Sursa foto: news.yahoo.com

Te-ar mai putea interesa și
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație electorală complicată, agravată și de prețurile doarte mari la benzină
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație ...
Cancelarul german Friedrich Merz şi-a anulat vizita planificată la Adunarea Generală a ONU de la New York, programată pentru săptămâna viitoare, deoarece prezenţa sa este necesară la Berlin,......
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența artificială
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența ...
OpenAI, Anthropic şi Google DeepMind lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate inteligenţei ...
Depozitele de gaze naturale ale României sunt umplute la peste 76% din capacitate, peste media europeană, anunță Ministerul Energiei
Depozitele de gaze naturale ale României sunt umplute la peste 76% din capacitate, peste media europeană, anunță Ministerul ...
Gradul de umplere a depozitelor de gaze naturale din România este, în prezent, de aproximativ 76,26%, echivalentul a circa ...