Austria vrea ca ţările UE din estul continentului să participe la uniunea bancară

Economica.net
13 09. 2012
bce_77543900

Planul Comisiei Europene ca băncile din zona euro să fie reglementate de o autoritate unică ar trebui să fie deschis ţărilor care nu fac parte din uniunea monetară, au declarat Helmut Ettl, copreşedinte al autorităţii de reglementare FMA, şi guvernatorul băncii centrale austriece Ewald Nowotny, la o conferinţă la Viena.

„Ar trebui să fie un proiect deschis. Nu ar trebui să fie limitat la zona euro”, a spus Ettl, adăugând că ar vrea să poată să invite ţările central şi est-europene să participe la proiect.

Bănci austriece precum UniCredit Bank Austria, Erste Group Bank şi Raiffeisen Bank International sunt cele mai mari bănci cu operaţiuni în fostele state comuniste din Europa. Băncile străine, între care se mai află şi Intesa Sanpaolo şi Societe Generale, deţin trei sferturi din activele bancare din regiune.

UE a prezentat în această săptămână propuneri pentru supravegherea băncilor care prevăd o cooperare fără precedent între Banca Centrală Europeană (BCE) şi autorităţile naţionale de reglementare.

Potrivit planului, BCE va deveni autoritatea supremă de supraveghere a tuturor băncilor din zona euro.

Comisarul pentru Servicii Financiare Michel Barnier a declarat miercuri că propunerile permit ca ţările din afara zonei euro să poată participa la uniunea bancară dacă doresc, dar a refuzat să spună care ţări ar putea face acest lucru.

Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Estonia, Lituania, Letonia, România şi Bulgaria sunt fostele ţări comuniste care au aderat la UE în 2004 şi 2007.

Slovenia, Slovacia şi Estonia au intrat şi în zona euro.

Nowotny a arătat că este în interesul acestor ţări să participe la plan, spre deosebire de Marea Britanie, care se opune.

„Este o propunere sensibilă, în interesul propriu al ţărilor. Au legături atât de strânse cu restul Europei încât uniformitatea este benefică. Situaţia este diferită faţă de cea a Marii Britanii, de exemplu”, a spus el.

Expunerea băncilor austriece la Europa de Est a îngrijorat investitorii, care s-au temut că posibile planuri de salvare a ţărilor din regiune ar putea pune în pericol bugetul Austriei.

Statul austriac a adoptat în acest an noi reguli care cer băncilor să se finanţeze local pentru noile împrumuturi acordate în Europa de Est şi să majoreze nivelul capitalului.