Austriecii de la CA Immo au scos BERD din proiectele imobiliare deţinute în România

Dezvoltatorul austriac CA Immo a cumpărat participaţia Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) dintr-un portofoliu de proprietăţi imobiliare, inclusiv din România, în valoare de 500 de milioane de euro.
Andrada Ghira - D, 12 iul. 2015, 21:05
Austriecii de la CA Immo au scos BERD din proiectele imobiliare deţinute în România

CA Immo a încheiat cu succes negocierile cu BERD pentru achiziţionarea participaţiei de 35% într-un portofoliu care cuprinde terenuri şi clădiri de birouri. Valoarea terenurilor este de 25 de milioane de euro, iar portofoliul de birouri este format din opt clădiri, din care două în România – Europe House şi River Place, iar restul în Budapesta, Zagreb şi Praga.

BERD, care a fost partenerul de dezvoltare al Europolis, companie achiziţionată de CA Immo în 2010, va încasa din această tranzacţie 60 de milioane de euro.

Cu această ahiziţie, participaţia CA Immo creşte de la 65%, la 100%, iar tranzacţia va fi parafată luna aceasta. Gradul mediu de ocupare al clădirilor de birouri a fost în martie 2015 de 94,5%, cu un randament investiţional situat la 7,9%.

Consolidarea operaţiunilor CA Immo va aduce companiei venituri anuale din închiriere de 35 de milioane de euro.

CA Immo deţine la Bucureşti cinci clădiri de birouri: Bucharest Business Park, Europe House, Opera Center 1 şi 2 şi Riverplace. Valoarea întregului portofoliu de proprietăţi deţinute în România este de 204 milioane de euro, potrivit celui mai recent raport financiar al companiei.

Anul trecut, CA Immo a înregistrat venituri de aproape 33 de milioane de euro în România, în creştere cu 10% faţă de 2013. În luna februarie a acestui an, austriecii au încheiat tranzacţia de vânzare a unui portofoliu de spaţii logistice, printre care şi Europolis Logistic Park, către cehii de la Point Park Properties (P3). 

O companie din Rusia, O1 Group a cumpărat anul acesta 26% din CA Immo. O1 Group este controlat de Boris Mints, deţinătorul unei averi estimate la 1,6 miliarde de dolari, potrivit Forbes. El este proprietarul companiei O1 Properties, care deţine mai mult de zece parcuri de business în Moscova, portofolio estimat la peste 4 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, vrea o întâlnire cu directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel, un prim semnal că Berlinul este dispus să discute în mod direct cu banca......
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia a afirmat miercuri că disoluţia Forţelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă ...
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 ...
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Piața serviciilor financiare din România parcurge o transformare structurală accelerată, marcată de convergența dintre ...