Austriecii de la Raiffeisen au ajuns patronii centralei electrice în cogenerare pe biomasă de la Suceava

Grupul românesc Adrem, care era cel mai important acționar al Bioenergy Suceva, a renunțat în final la participația în cadrul companiei, care a ajuns, indirect, în portofoliul băncii austriece Raiffeisen, care finanțase anterior proiectul.
Mihai Nicuţ - lun, 19 dec. 2022, 12:16
Austriecii de la Raiffeisen au ajuns patronii centralei electrice în cogenerare pe biomasă de la Suceava

Adrem Invest a ieșit din acționariatul centralei pe biomasă de la Suceava, construită în deceniul trecut, iar cel mai mare acționar este acum un vehicul controlat de banca austriacă Raffeisen, a spus ieri Corneliu Bodea, unul dintre acționarii și fondatorii Adrem.

Bodea a explicat că Raiffeisen a ajuns acționar pentru că în final s-a operaționalizat înțelegerea prin care, în cazul în care banca, ce a finanțat inițal o parte din proiect, nu își primește banii înapoi, devine acționar, pentru că împrumutul initial a fost garantat cu acțiuni.

“Uitându-ne în urmă, putem spune că a fost o investiție greșită, deși și azi acolo se produce cea mai ieftină gigacalorie din deșeuri din România”, a explicat Bodea.

“A fost o  gaură neagră de la început, întâi din cauza rețelei de transport și distribuție a agentului termic, care a dat faliment după ce am făcut centrala. Apoi a venit o schimbare a legislației referioare la certiicatele verzi pentru biomasă, care era folosită și de noi, dar și de nișe firme austriece care făceau conglomerate (Schweighofer, care a și fost acționar la centrală, dar și-a vândut între timp participația). S-a apreciat că influența nostră în stabilirea prețului materiei prime era foarte mare, deci noi prin achiziția de deșeuri creșteam prețul deșeurilor, și printr-un ordin al ministrului Mediului, s-a decis să nu se mai acorde certificate verzi pentru 60% din deșeurile folosite de noi”, a spus Bodea.

El a explicat că proiectul, la care Adrem avea 49%, iar restul era deținut de Schweighofer și partereul inițial austriac cu care a fost construită, a intrat în “distress financiar” din această cauză, după care a avut loc o restructurare, “ceilalți acționari au fost destul de agresivi cu noi”, iar în final, după ce a plătit o parte din credit, a încheiat cu Raiffiesen un acord, prin care banca a preluat pachetul de acțiuni.

Holzindustrie Schweighofer ieșise din acționariatul centralei în 2019.

Potrivit datelor Termene.ro, Bioenergy Suecava este deținută acum 99% de RZ RUMANIEN BETEILIGUNGS Gmbh.

Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de 128 de milioane de lei și o pierdere de 28 de milioane de lei. Invetiția în centrala de la Suceava a fost de 96 de milioane de euro. Centrala de cogenerare, cu o capacitate de 30 MW electrici și 120 MW termici, a fost, la momentul în care a fot construită, cea mai mare unitate de acest fel din Europa.

 

Te-ar mai putea interesa și
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune şeful Volkswagen
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune ...
Industria auto europeană este "sub o enormă presiune" din partea concurenţei chineze şi a schimbărilor de pe piaţă, a avertizat marţi şeful Volkswagen, Oliver Blume, reînnoind solicitările......
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o ...
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marţi, după discuţiile cu reprezentaţii partidelor şi grupurilor parlamentare ...