Totodată, în scrisoarea deschisă se face un apel către „toate consiliile locale din România pentru a sprijini persoanele cu dizabilităţi şi pentru a compensa efectele negative ale deciziei Guvernului”.
„În lipsa unei interdicţii exprese prevăzute de lege, ordonanţă sau ordin de ministru, apreciem că autorităţile locale pot analiza şi decide, în limitele competenţelor legale, menţinerea sau reintroducerea unor forme de protecţie fiscală la nivel local. În calitate de organizaţie care reprezintă, sprijină şi lucrează direct cu persoane cu dizabilităţi -persoane autiste, facem un apel public către consiliile locale din întreaga ţară să utilizeze această autonomie decizională ca soluţie concretă pentru limitarea impactului unei decizii centrale cu efecte profund inechitabile”, se afirmă în document.
Potrivit sursei citate, consiliile locale pot adopta hotărâri prin care să fie aprobată scutirea de la plata impozitului pe clădirile utilizate ca locuinţă de domiciliu, precum şi de la plata impozitului pe autoturisme pentru persoanele cu dizabilităţi.
„Această măsură nu reprezintă un privilegiu, ci un act de echitate socială şi responsabilitate publică, care poate proteja cetăţenii aflaţi deja într-o situaţie de vulnerabilitate accentuată. În absenţa unor politici naţionale adecvate, decizia locală devine esenţială pentru protejarea demnităţii şi a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Facem apel la consilierii locali din România să demonstreze că administraţia locală poate fi parte a soluţiei şi un real sprijin pentru cetăţenii cei mai vulnerabili. În lipsa unei interdicţii legale explicite, protejarea persoanelor cu dizabilităţi prin politici fiscale locale rămâne o chestiune de voinţă şi responsabilitate locală”, se mai afirmă în apelul asociaţiei părinţilor copiilor cu autism.
ONG-ul respectiv menţionează că a fost înfiinţat de părinţi în 2001, iar în această perioadă a iniţiat primele demersuri de advocacy pentru respectarea drepturilor persoanelor cu autism/autiste, a realizat primele programe de informare şi educare, conştientizare în privinţa autismului pentru părinţi, profesionişti, autorităţi şi publicul larg, a iniţiat primele programe şi proiecte pentru îmbunătăţirea vieţii copiilor, tinerilor şi familiilor lor. Totodată, de mai bine de 10 ani asociaţia a militat pentru crearea unei strategii, a unui Plan Naţional pentru autism în România.
Premierul Ilie Bolojan şi-a reiterat, în 17 decembrie, convingerea că persoanele cu dizabilităţi ar trebui să plătească impozit local, pentru a susţine dezvoltarea infrastructurii în comunităţile în care trăiesc.
„Asta e o problemă serioasă pe care trebuie să o discutăm, pentru că, retoric, sună într-un anume fel. Ştiţi câte persoane cu handicap avem în România? 957.000. Când am luat decizia de a elimina facilităţile la contribuţia pe sănătate, practic singura categorie care a fost exceptată – pentru că aveam milioane de oameni exceptaţi – au fost persoanele cu handicap. Pentru că, deşi au nevoie de servicii medicale destul de importante, (…) în afară de facilităţile din sănătate, nu mai plăteau nici impozite pe proprietate, pe apartamente sau pe maşini. Şi vă rog să vă gândiţi că 10% din fondul de locuinţe pe care îl are România nu era impozitat. Astea sunt venituri la autorităţile locale”, a explicat Bolojan, pentru Digi FM.
El a menţionat că autorităţile locale au nevoie de fonduri pentru asfaltarea parcărilor sau a străzilor şi că este „normal” ca orice persoană să contribuie cu 20 – 30 de euro pe an la facilităţile asigurate de Primărie.
„Una din problemele pe care le-am avut în toţi aceşti ani în România – excepţiile pentru fiecare, să exceptăm pe toată lumea. Dar, cineva trebuie să plătească să se facă aceste lucruri. Şi consider, la modul cinstit, că este fairplay faţă de toţi şi corect faţă de toţi cetăţenii României, care contribuie cu taxe, ca toţi cetăţenii să contribuie acolo unde beneficiază de servicii. Deci, oricum au facilităţi, subliniez, oricum primesc sprijin de la stat”, a precizat prim-ministrul.
Potrivit acestuia, există şi certificate care nu ar fi fost obţinute în condiţii legale, având în vedere o serie de abateri statistice. El a cerut ministerelor Muncii şi Sănătăţii să verifice aceste situaţii.
El a mai evidenţiat că banii destinaţi persoanelor cu dizabilităţi ar trebui să ajungă la cele câteva sute de mii de oameni care chiar au probleme grave de sănătate.