Autobuze electrice în București: Azi au fost depuse ofertele la mega-licitația Primăriei Capitalei

Miercuri, 23 februarie 2022, s-a încheiat termenul pentru depunerea ofertelor la licitația Primăriei Capitalei pentru 100 de autobuze electrice.
Anemona Andone - mie, 23 feb. 2022, 16:11
Autobuze electrice în București: Azi au fost depuse ofertele la mega-licitația Primăriei Capitalei

Licitația pentru achiziția a 100 de autobuze electrice în București a intrat miercuri, 23 februarie, în etapa de evaluare, potrivit informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Perioada de evaluare este programată să dureze până pe 25 ianuarie 2023, conform calendarului actual din SEAP.

Amintim că termenul pentru depunerea ofertelor fusese prelungit până pe 23 februarie 2022. Între timp, contestațiile turcilor de la Anadolu Automobil Rom și polonezilor de la Solaris Bus & Coach au fost respinse de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).

Primăria Capitalei a lansat pe 16 decembrie 2021 licitația pentru achiziția a 100 de autobuze electrice și a infrastructurii de încărcare, necesară acestora. Valoarea estimată a contractului este de 304,65 de milioane de lei.

Contractul scos la licitație vizează achizitia de autobuze electrice noi, din gama 12 m (12000±350mm), cu tracțiune complet electrică, realizată autonom cu Sistem Reîncărcabil de Stocare a Energiei Electrice (SRSEE), cu baterii de acumulatori și supercapacitori, împreună cu infrastructura de încărcare lentă (plug-in) aferente fiecărui autobuz.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor era inițial 25 ianuarie 2022, conform informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

În vara anului trecut, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat majorarea valorii celor patru proiecte finanţate prin Programul Operaţional Regional privind achiziţionarea a 100 de autobuze electrice, după ce preţul estimativ al unui astfel de vehicul a crescut de la 480.000 de euro, fără TVA, la 620.295 de euro, fără TVA.

„Având în vedere faptul că au trecut aproape trei ani de la stabilirea preţului estimativ al unui autobuz electric, cât şi faptul că în perioada 2019-2020 au fost anulate două proceduri de achiziţie publică întrucât ofertanţii au depus oferte neconforme/ inadmisibile din punct de vedere tehnic sau financiar, a fost iniţiată o procedură pentru consultarea pieţei. Astfel, urmare a ofertelor primite conform anunţului postat în SEAP nr. MC1014256 a fost întocmit ‘Raportul privind consultarea pieţei cu privire la determinarea valorii estimate şi a graficului estimat de livrare’ (…) concluzionând că valoarea estimată necesară achiziţiei este de 62.029.500 euro, fără TVA, respectiv 620.295 euro fără TVA/autobuz”, se preciza în referatul de aprobare a majorării prețului.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...