Autobuzul electric testat la Suceava, depistat de poliţişti în trafic fără licenţă de transport

Economica.net
13 02. 2014
autobuz_electric_84220100_89950800

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că poliţiştii suceveni au depistat în trafic un autobuz înmatriculat în Olanda, care circula pe strada Traian Vuia din Suceava, cu călători, iar şoferul nu a putut prezenta licenţa de transport.

Conform sursei citate, şoferului i s-a pus în vedere să prezinte în cel mai scurt timp licenţa de transport pentru a putea presta acest serviciu, în caz contrar acesta urmând să fie amendat.

Autobuzul respectiv este electric şi este testat, timp de două săptămâni, în municipiul Suceava, autorităţile locale urmând să decidă, ulterior, dacă actualul parc auto al oraşului va fi înlocuit cu autobuze electrice.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, declara că acest autobuz este în probe pentru ca autorităţile sucevene să vadă cum se comportă, câţi kilometri parcurge la o încărcare, dar şi costurile de operare.

Municipalitatea din Suceava doreşte să înlocuiască actualul parc auto al societăţii locale de transport în comun cu autobuze electrice pentru a reduce poluarea din oraş, iar autobuzele care circulă în prezent să fie folosite pe traseele din interiorul zonei metropolitane Suceava.