Autonet Group Holding a preluat controlul distribuitorului de piese auto Augsburg International

Grupul de firme Autonet Group Holding, parte a conglomeratului elvețian Swiss Automotive Group (SAG), locul cinci în topul aftermarket european, a anunțat vineri printr-un comunicat că a încheiat o tranzacție de cumpărarea a pachetului majoritar de acțiuni al companiei Augsburg International, unul dintre cei mai importanți distribuitori independenți de piese auto din România.
Ion Dobreanu - vin, 08 oct. 2021, 19:43
Autonet Group Holding a preluat controlul distribuitorului de piese auto Augsburg International

Conform înțelegerii, AGH preia pachetul majoritar de 51% al AI, în timp ce actualii acționari ai AI vor deține 49%. Datorită acestei alianțe, Grupul SAG-AGH urcă două poziții în clasamentul european al distribuitorilor de piese. AIR și AI vor continua să opereze în paralel, continuându-și activitățile ca și până în prezent, adresându-se acelorași grupuri de clienți ca și până acum și păstrându-și brandurile separate.

Ambele companii activează pe piața românească de peste 25 de ani, împărtășind numeroase elemente comune: un model de business similar, un sistem de valori identic și o cultură organizațională similară. Atât AGH, cât și AI, vor continua să fie angajatori de top, atât în ceea ce privește echipele lor actuale, cât și pentru viitorii angajați.

“Anul acesta am reușit să facem un pas foarte important în consolidarea grupului AGH printr-o nouă alianță de care suntem mândri: ne-am unit forțele cu AI, jucătorul numărul 4 din România, în segmentul nostru, aftermarket auto. Astfel, AGH este deja prezent în 5 țări cu 14 companii”, a declarat Mihály Lieb, fondator și acționar al AGH.

“Suntem încrezători în ceea ce privește viitorul mobilității din țara noastră, în următorii 10 ani indicele de motorizare va crește în mod semnificativ, în țările în care este prezent AGH, iar noi vom face tot posibilul pentru a valorifica acest trend, atât în beneficiul nostru, cât și al clienților”, a adăugat Lieb.

“Analizând viitorul pieței auto europene și provocările aduse de schimbările din domeniul nostru, alianța cu AGH era numai o chestiune de timp pentru AI. Activând împreună pe piața din România de peste 25 de ani, am fost competitori, dar întodeauna împărtășind valori comune. Aceste valori comune și modelul de business similar au făcut posibilă această alianță, de care suntem foarte mândri și pe care o privim cu mult optimism.” a declarat Marius Constantinoiu, fondator și acționar al AI.

”Împreună, sub umbrela grupului elvetian SAG, vom fi unul dintre marii jucători de pe piața europeană. Această poziție va aduce în viitor un plus de valoare ambelor companii, colegilor și clienților noștri. Aștept cu nerăbdare provocările în noul context, acționând în continuare ca firmă independentă și concomitent, membră a unei familii europene”, a mai spus Constantinoiu.

Finalizarea tranzacției este condiționată de primirea aprobărilor necesare din partea autorităților de concurență.

Autonet Group Holding (AGH) este unul dintre cei mai importanți jucători din segmentul aftermarket auto din Europa Centrală și de Est, fiind prezent în 5 țări (România, Ungaria, Slovacia, Slovenia și Serbia) și este compus din 13 companii. Grupul ocupă poziția de lider pe piețele din România, Ungaria și Serbia. AGH are două mărci principale în țara noastră, Autonet Import și Lubexpert România. AGH face parte din grupul elvețian Swiss Automotive Group (SAG) și, în urma acestei alianțe, avansează două poziții în clasamentul european al distribuitorilor de piese, ajungând pe locul cinci, cu o cifră de afaceri cumulată de 1,3 miliarde de euro, în cele 13 țări în care este prezentă prin intermediul a 31 de companii.

Augsburg International (AI) este furnizorul numărul 4 din segmentul aftermarket auto din România, cu un rulaj de 117 milioane de euro (2020), fiind fondată în urmă cu 25 de ani de către Marius Constantinoiu. Firma are peste 600 de angajați și asigură cele mai înalte standarde pentru unitățile de business bine structurate, cum ar fi importul si distribuția en-gros pentru piese de schimb, mecanică și caroserie, echipamente de service, servicii de managementul flotei, pentru autoturisme și vehicule comerciale. AI dispune de o infrastructură modernă de depozite și distribuție. Pe lângă depozitul central a cărui suprafață de depozitare depășește 20 000 de metri pătrați, AI asigură acoperire națională prin cele 36 de depozite regionale.

Blu Capital Partners (BCP), cabinet de consultanță în tranzacții condus de Tudor Mafteianu, a acționat în calitate de consultant exclusiv al asociaților AI, Marius Constantinoiu și Gina Iordache, în structurarea, negocierea și implementarea tranzacției cu investitorul selectat, Swiss Automotive Group.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...