Autonom Services a înregistrat în 2020 venituri de 327 de milioane de lei, în creștere cu 10%

Furnizorul integrat de soluţii de mobilitate şi finanţare, Autonom Services, a raportat, în 2020, venituri operaţionale în creştere cu 10% faţă de anul precedent, în timp ce profitul net s-a ridicat la 7,2 milioane de lei, se arată într-un comunicat de presă al companiei, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 04 mai 2021, 20:12
Autonom Services a înregistrat în 2020 venituri de 327 de milioane de lei, în creștere cu 10%

Conform indicatorilor financiari ai societăţii, anul trecut veniturile consolidate au fost de 327 de milioane de lei, în timp ce afacerile aferente diviziilor de leasing operaţional s-au majorat de la an la an cu 7,5%.

De asemenea, cifra de afaceri pe segmentul vânzări maşini rulate a crescut 72,4%, în 2020, tendinţă care a dus la recuperarea scăderii veniturilor diviziei de rent-a-car (-28,9%).

În acelaşi timp, Autonom Services a încheiat anul trecut cu 171,3 milioane lei venituri generate din leasing operaţional şi servicii suplimentare, 46,8 milioane de lei venituri din închirierea autovehiculelor şi 79,4 milioane de lei venituri din vânzarea autovehiculelor.

„Alte reuşite obţinute în anul 2020, determinate de provocările perioadei includ obţinerea unui grad mediu anual de închiriere a flotei de 69%, un rezultat bun, având în vedere impactul asupra industriei turismului local şi internaţional precum şi creşterea indicatorului de satisfacţie al clienţilor (Net Promoter Score) la 82% în 2020, faţă de 74% cât a fost înregistrat pentru anul 2019, într-o industrie în care media se află sub 30%. În plus, volumul de închirieri aferente segmentului de maşină de înlocuire decontată de asigurarea RCA, a înregistrat o creştere de 31%”, se menţionează în comunicat.

Începând din ianuarie 2021, BT Operational Leasing este complet integrată în structura Autonom Services.

Citește și: Agenția Fitch a acordat companiei antreprenoriale românești Autonom Services ratingul B+ (economica.net)

„Prin această fuziune, Autonom a parcurs un pas important în dezvoltarea diviziei de leasing operaţional a Grupului, prin creşterea portofoliului de clienţi şi a activelor deţinute, şi colaborarea strânsă cu cel mai puternic grup financiar local – Banca Transilvania. De asemenea, integrarea a accelerat dezvoltarea Autonom Services prin obţinerea unor sinergii importante, financiare şi operaţionale”, susţin reprezentanţii companiei.

Înfiinţată în anul 2006 în Piatra Neamţ, Autonom este un furnizor integrat de soluţii de mobilitate şi finanţare, ce operează o reţea unică de 44 de agenţii cu sediul în peste 30 de oraşe din România, Ungaria şi Serbia.

Grupul oferă un portofoliu diversificat de servicii atât pentru clienţi corporate, cât şi pentru clienţi persoane fizice, incluzând închirieri de autoturisme pe termen scurt şi mediu, leasing operaţional, servicii de transferuri cu şofer, închiriere temporară de flote auto, gestionarea flotei, asistenţă rutieră, spălătorie auto, precum şi închiriere de echipamente. În toate diviziile sale, Autonom are peste 500 de angajaţi şi operează o flotă ce depăşeşte 9.000 de maşini.

Citește și: Compania Autonom a finalizat fuziunea cu BT Operational Leasing (economica.net)

Te-ar mai putea interesa și
Prima tranzacție cu energie electrică cu profil solar a avut loc la BRM pe piața dedicată. Prețul a fost de 275 de lei/MWh
Prima tranzacție cu energie electrică cu profil solar a avut loc la BRM pe piața dedicată. Prețul a fost de 275 de lei/MWh
Bursa Română de Mărfuri (BRM) anunță încheierea primei tranzacții de energie electrică cu profil solar din România, realizată pe piața dedicată acestui produs, lansată de BRM la 2 martie......
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul de la Sofia a aprobat miercuri amendamente la Legea privind migraţia şi mobilitatea forţei de muncă, pentru ...
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Grupul Volkswagen își extinde ofensiva pe segmentul vehiculelor electrice accesibile prin deschiderea comenzilor pentru ...
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă cu 11 ani
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă ...
Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea ...