AGERPRES

MAE avertizează că în această perioadă este posibilă înregistrarea unor timpi de aşteptare ridicaţi la punctele de trecere a frontierelor din Bulgaria și Grecia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau în Republica Elenă, precum şi retur către România, că în această perioadă se preconizează înregistrarea unor timpi de aşteptare ridicaţi la punctele de trecere a frontierei rutiere, transmite Agerpres.

MAE avertizează că în această perioadă este posibilă înregistrarea unor timpi de aşteptare ridicaţi la punctele de trecere a frontierelor din Bulgaria și Grecia
DNSC îi avertizează pe români asupra unor tentative de fraudă prin intermediul SMS-urilor

Statele UE au ajuns la un acord cu privire la extinderea investițiilor în regenerabile. Franța a renunțat la opoziția sa după ce a obținut concesii în privința energiei nucleare

Zelenski exclude orice negocieri cu Rusia. Declarația președintelui ucrainean vine după întâlnirea cu liderii africani veniți să medieze conflictul dintre Kiev și Moscova

Blinken neagă informațiile potrivit cărora Statele Unite urmează să încheie un nou acord nuclear cu Iranul (Video)

Radu Mihaiu: Primăria Sectorului 2 mai are de ridicat aproximativ 20.000 de tone de deșeuri de pe malurile lacurilor Colentina, Fundeni şi Plumbuita

Radu Oprea, ministrul Economiei: Viziunea mea este una simplă și se bazează pe patriotismul economic. Toate programele în lucru vor fi continuate

Noul Guvern finlandez promite că va impune condiții mai stricte în privința migrației

ONU avertizează că situația umanitară în Sudan este catastrofală. 25 de milioane de oameni au nevoie de ajutor

Ministrul Digitalizării anunță că a primit asigurări din partea sindicatului Poștei Române că vor amânate protestele, urmând să se caute soluții pentru rezolvarea problemelor angajaților

BERD vrea să înceapă să finanțeze mai mult sectorul privat pentru reconstrucția Ucrainei

Ministerul Educației crește cu 30% valoarea sumelor acordate profesorilor care participă la examenele și concursurile naționale din acest an

Cea mai mare bancă rusească, Sberbank, iese complet de pe piața europeană în urma vânzării subsidiarei sale din Austria

Miniştrii Educaţiei, Muncii şi Finanţelor vor începe marți negocierile cu sindicatele din Învățământ cu privire la grila de salarizare - surse Agerpres

Miniştrii Educaţiei, Muncii şi Finanţelor vor începe marți negocierile cu sindicatele din Învățământ cu privire la grila de salarizare – surse Agerpres

Germania negociază în mod intens cu Intel despre construcţia unei uzine de semiconductori

Ungaria: Viktor Orban compară reforma sistemului european de azil cu deportările

Bundesbank estimează un declin al economiei Germaniei de 0,3% anul acesta

Comisia Europeană vrea să relaxeze legile privind alimentele modificate genetic. Multe ar putea ajunge pe rafturi neetichetate

81% dintre românii care vor petrece vacanţele în străinătate vor plăti digital la destinaţie - studiu VISA

81% dintre românii care vor petrece vacanţele în străinătate vor plăti digital la destinaţie – studiu VISA

Eurostat: Bulgaria şi România, ţările UE cu cele mai mari creşteri ale costului cu mâna de lucru, în T1

Comisia Europeană intenţionează să relaxeze legile privind alimentele modificate genetic

Revolut Ultra - Care sunt avantajele noului plan financiar premium, cu un card placat cu platină

Revolut Ultra – Care sunt avantajele noului plan financiar premium, cu un card placat cu platină

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu euro, dar a crescut comparativ cu dolarul american

Danemarca speră să înceapă instruirea piloţilor ucraineni pe avioane F-16 înainte de sfârşitul verii

Intel investeşte 4,6 miliarde de dolari într-o nouă fabrică de semiconductori şi o facilitate de testare în Polonia

Ministrul german al apărării: NATO ar putea înlătura unele obstacole din calea apropierii Ucrainei de alianţa militară

Eurostat: România, printre ţările UE cu o rată anuală a inflaţiei ridicată, în mai

CE: Deciziile statelor membre UE pentru restricţionarea sau excluderea Huawei şi ZTE din reţelele 5G sunt justificate

Şeful Transgaz: Gazele din Marea Neagră nu vor fi suficiente pentru consumul care va fi în România la orizontul anilor 2027-2028

Sindicaliştii din poliţie solicită actualizarea sporurilor, indemnizaţiilor şi prezentarea proiectului noii Legi a salarizării unitare

Rata şomajului în Bucureşti s-a menţinut la 1%, în luna mai