AGERPRES

Eurogrupul salută aderarea Croaţiei ca dovadă a forţei şi rezilienţei monedei unice

Miniştrii de finanţe din ţările care au adoptat moneda unică europeană au salutat aderarea Croaţiei la zona euro, precum şi la spaţiul de liberă circulaţie Schengen ca pe o dovadă că este posibilă continuarea integrării UE şi în această perioadă plină de provocări, a declarat ministrul croat al finanţelor Marko Primorac, citat marţi de agenţia HINA.

Eurogrupul salută aderarea Croaţiei ca dovadă a forţei şi rezilienţei monedei unice
PwC: Şapte din zece directori de companii se aşteaptă la o scădere a economiei globale în 2023

China frânează - Cel mai mic ritm de creştere economică în aproape o jumătate de secol. PIB a urcat cu doar 3% în 2022

China frânează – Cel mai mic ritm de creştere economică în aproape o jumătate de secol. PIB a urcat cu doar 3% în 2022

Soldaţi ucraineni încep în SUA pregătirea pentru sistemul antiaerian Patriot

Renault şi Geely vor să aducă Aramco în noua societate mixtă dedicată motoarelor pe combustie şi tehnologiei hibride

Avioane de recunoaştere relocate din Germania în România: Aeronavele din cadrul Forţei Aeropurtate NATO aterizează marţi la Bucureşti

Populaţia Chinei a scăzut în 2022 pentru prima dată după 60 de ani

Putin se pregătește de un război lung, de uzură - Serviciul de informații al Ministerului Apărării din Ucraina

Putin se pregătește de un război lung, de uzură – Serviciul de informații al Ministerului Apărării din Ucraina

ALPAB ar putea avea pentru acest an în buget 15 milioane de lei pentru echipamente de joacă și 5,3 milioane de lei pentru 1.500 de bănci de grădină - proiect

ALPAB ar putea avea pentru acest an în buget 15 milioane de lei pentru echipamente de joacă și 5,3 milioane de lei pentru 1.500 de bănci de grădină – proiect

Importurile de motorină rusească în Uniunea Europeană au ajuns la un nivel record începând din martie 2022, cu puțin timp înainte de intrarea în vigoare a embargoului pe produsele petroliere

Moody's: Perspectiva ratingurilor suverane pentru statele din zona euro este una negativă

Moody’s: Perspectiva ratingurilor suverane pentru statele din zona euro este una negativă

Tirana a transmis un prostest Marii Britanii cu privire la declarațiile unui ministru din Guvernul Sunak cu privire la albanezi

Inflația a încetinit, dar există încă multe riscuri pe piețele financiare - analiză eToro

Inflația a încetinit, dar există încă multe riscuri pe piețele financiare – analiză eToro

Ministrul german de Finanțe Christian Lindner declară că se opune interzicerii vânzării de produse financiare pe bază de comision

Marius Budăi: Avem cel mai mare număr de contracte de muncă înregistrate în REGES din ultimii zece ani

Prețul gazelor naturale vândute în Europa a ajuns la cel mai scăzut nivel începând din septembrie 2021

Erdogan le cere Suediei și Finlandei să extrădeze în Turcia 130 de

Erdogan le cere Suediei și Finlandei să extrădeze în Turcia 130 de „terorişti” pentru a-și da acordul ca cele două țări să adere la NATO

Franța susține adoptarea unei strategii industriale

Franța susține adoptarea unei strategii industriale „Made in Europe”, în contrapartidă la politicile SUA de acordare de subvenții pentru investițiile verzi

Cseke Attila a semnat opt noi contracte de finanțare prin Programul

Cseke Attila a semnat opt noi contracte de finanțare prin Programul „Anghel Saligny”, în valoare de peste 72 de milioane de lei

Preşedintele Bulgariei Rumen Radev a încredințat Partidului Socialist mandatul de a forma un nou guvern și de a scoate țara din blocaj, deși șansele sunt scăzute

Ministerul Finanțelor a împrumutat 2,2 miliarde de lei de la bănci cu o dobândă de 7,67% pe an

Guvernul britanic vrea să dea mai multe puteri poliției pentru a face față protestelor, după ce în ultimii ani astfel de acțiuni au paralizat centrul Londrei

Criză gaze - Primele achiziţii comune ale statelor UE ar putea fi convenite până la vară

Criză gaze – Primele achiziţii comune ale statelor UE ar putea fi convenite până la vară

BBVA se aşteaptă la o creştere semnificativă a dividendelor, în urma majorării profitului din 2022

Rusia a produs primele super-torpilele Poseidon

Fondul UE de redresare în pericol, deoarece statele membre au dificultăţi în îndeplinirea termenelor limită

Rusia: Veniturile bugetare din petrol şi gaze au crescut cu 28%, în 2022, la 36,71 miliarde de dolari

Piaţa muncii se va confrunta cu dificultăţi în 2023, din cauza inflaţiei ridicate şi a înăspririi politicii monetare - OIM

Piaţa muncii se va confrunta cu dificultăţi în 2023, din cauza inflaţiei ridicate şi a înăspririi politicii monetare – OIM

90% din lemnul României, exploatat şi valorificat de SRL-uri. Veniturile Romsilva provin din încasările de la privat - ASFOR

90% din lemnul României, exploatat şi valorificat de SRL-uri. Veniturile Romsilva provin din încasările de la privat – ASFOR

Experţi ORSE: Măsurile de plafonare şi compensare a preţurilor la energie ar trebui să ia în calcul nevoile specifice ale gospodăriilor

Manevrele militare comune Rusia-Belarus provoacă îngrijorare în Ucraina