Dumitru Chisăliţă

Fondator și Președinte al Asociației Energia Inteligentă.

A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu și a obținut diplome de masterat în “Valorificarea Gazelor Naturale” (2002) la aceeași universitate, „Managementul și marketingul petrolului” (2006) la Universitatea Petrol și Gaze Ploiești și „Modernizarea energetică a clădirilor” (2007) la Universitatea Transilvania din Brașov. Dumitru Chisăliță a obținut, în 2006, atestatul de Expert tehnic extra judiciar și consultant în domeniul petrol si gaze eliberat de Asociația Experților Europeni Agreați Paris, iar în 2007 obține atestatul de Auditor Energetic eliberat de ANRE. În anul 2009 a obținut atestatul de Auditor Energetic pentru Clădiri eliberat de MDRL și în 2010 atestatul de Expert tehnic judiciar în domeniul petrol și gaze în cadrul Ministerului Justiției. Are o experiență de peste 15 ani în poziții de management în cadrul unor companii din sectorul gazelor naturale și a fost consilier pentru doi foști miniștri responsabili de sectorul energetic, având o activitate profesională și academică de peste 30 de ani. În prezent este Șef de Lucrări la Universitatea de Construcții din Brașov, Catedra Instalații, membru al Societății Inginerilor de Petrol și Gaze (SIPG), membru al Asociației Inginerilor Instalatori din România (AIIR).

Pleacă Dacia din România? Între presiunea corporativă și riscul economic real în România – opinie Dumitru Chisăliţă (AEI)

Orice companie importantă încearcă să obțină de la statul în care activează condiții cât mai avantajoase: taxe mai mici, energie mai ieftină, infrastructură mai bună, ajutoare de stat, flexibilitate în relațiile de muncă și reguli cât mai predictibile. În acest joc de negociere, una dintre cele mai puternice formule de presiune este amenințarea cu reducerea investițiilor sau chiar cu plecarea din țară. Iar această situație se aplică multor companii din România.

Pleacă Dacia din România? Între presiunea corporativă și riscul economic real în România - opinie Dumitru Chisăliţă (AEI)