News.ro

România este noul aliat indispensabil al Statelor Unite ale Americii în Europa de Est – The Hill

”România este noul aliat indispensabil al Americii în Europa de Est”, este titlul unui material de opinie apărut în publicaţia americană The Hill sub semnătura unui profesor de ştiinţe politice, specializat în studii europene, la Universitatea din Pittsbugh, preluată de agenția de presă News.ro. “Când modernizările vor fi finalizate, baza NATO Mihail Kogălniceanu va găzdui peste 10.000 de militari şi familiile acestora şi va acoperi o zonă de dimensiunea Harrisburgului. Dar nu se află în Pennsylvania, ci în Constanţa, România, la Marea Neagră, împreună cu baza Deveselu, condusă de SUA, care găzduieşte un sistem de rachete antibalistice Aegis”, afirmă autorul materialului, a cărui concluzie este că nepoţii celor care după Cel de-al Doilea Război Mondial strigau ”Vin americanii” îii vor putea vedea la Constanţa, odată cu schimbările geopolitice pe care le reprezintă.

România este noul aliat indispensabil al Statelor Unite ale Americii în Europa de Est – The Hill
Austriecii de la Wiener Privatklinik caută să angajeze asistente medicale din România

Oamenii care consumă alimente ultraprocesate ar putea pierde din capacitatea de a digera fructe și legume - studiu

Oamenii care consumă alimente ultraprocesate ar putea pierde din capacitatea de a digera fructe și legume – studiu

Piaţa evaluărilor va creşte în 2024 cu aproximativ 10% - Laurenţiu Stan, consultant financiar

Piaţa evaluărilor va creşte în 2024 cu aproximativ 10% – Laurenţiu Stan, consultant financiar

Grupul Cineworld, care operează în România rețeaua Cinema City, a renunțat să-și mai vândă unitățle din Europa de Est și Israel

Guvernul pregăteşte vouchere de 4.000 de lei pentru 220.000 de români. Cine le poate primi

Budăi, întrebat dacă salariul minim va ajunge până la 3.500 lei din 2024. Ce răspuns a dat ministrul Muncii 

Riscul unei crize financiare de sistem în UE, ca în 2008, este ”extrem de slab”, dă asigurări CEO-ul Deutsche Bank

SpaceX - Lansarea rachetei lui Elon Musk, cea mai mare din lume, a fost amânată

SpaceX – Lansarea rachetei lui Elon Musk, cea mai mare din lume, a fost amânată

Ursula von der Leyen: Solicităm Consiliului să facă paşii necesari astfel încât România şi Bulgaria să devină parte a spaţiului Schengen cât mai curând anul acesta

LVMH cumpără producătorul francez de bijuterii Platinum Invest, pentru a creşte producţia Tiffany

Noi reguli privind ocuparea funcţiilor, promovarea, drepturile şi interdicţiile personalului Curţii Constituţionale - proiect

Noi reguli privind ocuparea funcţiilor, promovarea, drepturile şi interdicţiile personalului Curţii Constituţionale – proiect

Operatorii economici ar putea să nu mai fie nevoiţi să îşi înnoiască anual acordul de funcţionare, dacă în activitatea lor nu apar modificări care să afecteze autorizaţia - proiect

Operatorii economici ar putea să nu mai fie nevoiţi să îşi înnoiască anual acordul de funcţionare, dacă în activitatea lor nu apar modificări care să afecteze autorizaţia – proiect

La cel mai mare târg comercial din China exportatorii sunt îngrijoraţi de perspectivele economiei mondiale

Ministrul chinez al Apărării s-a întâlnit cu Putin la Moscova: Avem legături foarte strânse, care depăşesc alianţele militaro-politice din epoca Războiului Rece

Coreea de Nord: Kim Jong Un, prezent la o ceremonie pentru a sărbători finalizarea a 10.000 de noi apartamente în Phenian

Rovio Entertainment, creatoarea jocului video Angry Birds, discută o ofertă de preluare din partea companiei japoneze Sega Sammy Holdings

Germania examinează toate componentele chineze care sunt deja instalate în reţeaua 5G a ţării

Merck & Co a convenit să achiziţioneze Prometheus Biosciences cu aproximativ 10,8 miliarde de dolari

După Polonia şi Ungaria, şi Bulgaria vrea să interzică importul de cereale ucrainene

G7 a stabilit noi ţinte ambiţioase pentru energia solară şi capacitatea eoliană offshore

După 18 ani, Finlanda a pus duminică în funcţiune reactorul nuclear Olkiluoto 3, cel mai mare din Europa

Societe Generale va plăti 105 milioane de dolari pentru a soluţiona litigiile cu investitori americani care o acuză că a manipulat dobânda Euribor

Au crescut temerile cu privire la o posibilă criză a pieței imobiliare comerciale europene

SpaceX a primit din partea autorităților americane licența pentru lansarea în spațiu a rachetei Starship

Donald Trump și-a depus declarația fiscală personală la Comisia Electorală Federală

Nissan are planuri de dezvoltare independente de Renault în sectoarele de software și vehicule electrice - surse Reuters

Nissan are planuri de dezvoltare independente de Renault în sectoarele de software și vehicule electrice – surse Reuters

Enel este anchetată în Italia pentru un posibil abuz de poziție dominantă pe piaţa staţiilor de încărcare a vehiculelor electrice

Montana ar putea deveni primul stat american care interzice TikTok. Mai este nevoie doar de semnătura guvernatorului

Elon Musk a înființat o nou firmă de inteligență artificială, care să rivalizeze cu OpenAI, producătorul ChatGPT

Tesla își extinde politica de ieftinire a mașinilor sale în Europa, Israel și Singapore, pentru a stimula și mai mult vânzările