Autoritatea de Supraveghere Financiară a hotărât să micșoreze cu un sfert toate taxele pe care le datorau instituțiile reglementate

Economica.net
24 03. 2020
asf_autoritatea_de_supraveghere_financiara_06479700_08930100_61292700

Potrivit unui comunicat de presă al reglementatorului pieţei asigurărilor din România, decizia va fi aplicată începând cu 1 aprilie 2020 şi va fi menţinută până la încetarea stării de urgenţă.

„Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, în şedinţa din data de 24 martie 2020, modificarea Regulamentului nr. 16/2014 privind veniturile Autorităţii, în sensul diminuării cu 25% a tuturor taxelor, tarifelor şi comisioanelor datorate de către entităţile reglementate şi supravegheate de către Autoritate. Această măsură este menită să sprijine industria serviciilor financiare nebancare, în general, şi a entităţilor care se confruntă cu dificultăţi economice din cauza situaţiei generate de răspândirea COVID-19, în special. Prin adoptarea modificărilor la Regulamentul 16/2014 se creează premisele ca entităţile care activează în cadrul celor trei pieţe financiare supravegheate de ASF să îşi păstreze un nivel de lichiditate adecvat şi să îşi poată direcţiona resursele financiare către activităţile de bază”, se subliniază în comunicat.

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.